X

Incendiu izbucnit la o rafinărie din apropierea portului rus Novorossiisk, stins

Un incendiu care a izbucnit, duminică dimineaţă, la rafinăria de petrol Afipsky, din regiunea Krasnodar a Rusiei, a fost stins în scurt timp, afirmă autorităţile de securitate la urgenţe ale regiunii, după ce pe reţelele sociale au apărut relatări privind explozii puternice care au zguduit rafinăria, scrie Reuters.

”Nu au fost victime, infrastructura nu a fost avariată şi nu există vreun pericol pentru întreprindere sau locuitorii aşezărilor din apropiere”, a afirmat, pe Telegram, autoritatea care administrează urgenţele din regiunea Krasnodar, care se află pe coasta Mării Negre.

Citeşte şi: Ion Ceban conduce în sondajele pentru Primăria Capitalei

Aceasta nu a oferit informaţii despre ce a provocat incendiul.

Baza şi Shot, două publicaţii ruseşti cu surse credibile de securitate, afirmă că focul de la rafinărie, care se află la 80 de kilometri est de portul Novorossiisk de la Marea Neagră, una dintre cele mai importante porţi de export de petrol din Rusia, a fost cauzat de un atac cu dronă.

Reuters precizează că nu a putut verifica în mod independent relatările.

Anterior, ministerul rus al Apărării, a afirmat, fără a oferi detalii, că sistemele sale anti-aeriene au distrus 36 de drone lansate de ucraineni deasupra Mării Negre şi în partea de nord-vest a Peninsulei Crimeea.

Ucraina nu a comentat deocamdată, dar Kievul şi-a intensificat încercările de a submiuna eforturile de război ale Moscovei, cu frecvente atacuri cu drone şi de sabotaj auspra infrastructurii militare şi de transport ruseşti, departe de linia frontului.

Citește și : Cum și-au reparat Ucraina și România relația tensionată pentru a deveni aliați

Uzina Afipsky, atacată ultima dată în mai, poate procesa în jur de 6 milioane de tone (44 de milioane de barili) de petrol în fiecare an. Portul Novorossiisk, împreună cu terminalul Consorţiului Conductei Caspice, aduc pe piaţa globală circa 1,5% din petrol.

Regiunea Krasnodar este legată de Crimeea – pe care Moscova a anexat-o de la Ucraina în 2014 – prin Podul Crimeei, el însuşi ţinta mai multor atacuri ale Kievului în decursul războiului pe care Rusia l-a declanşat împotriva ţării vecine în urmă cu 20 de luni.

Tags: incendiumarea neagraNovorossiiskrafinarierusia
Categorii: ExterneȘtirile zilei