Incendiu la Cimișeni. A luat foc o fostă tabără pentru copii

Incendiu la Cimișeni, raionul Criuleni. Focul a izbucnit în această dimineață,  la ora 07:24, pe teritoriul unei foste tabere de odihnă pentru copii, în prezent casă de rugăciuni „Neemia”, care aparține Uniunii Bisericilor Penticostale.

Citește și: BNM prognozează o inflație anuală de 7% pentru 2026

Potrivit salvatorilor, focul a cuprins căsuțe din lemn, existând pericol de propagare a flăcărilor spre sectorul de vile din apropiere. La fața locului au fost îndreptate 4 echipe de intervenție ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Ajunși, efectivul IGSU a constatat arderea bunurilor materiale în interiorul unei construcții administrative cu două nivele, cu suprafața de aproximativ 660 m.p. De asemenea, a fost cuprinsă de flăcări o construcție auxiliară (cazangerie) cu suprafața de 48 m.p. unde bunurile materiale au fost distruse în totalitate. Parțial a fost afectat acoperișul unui șopron pentru animale cu suprafața de 12 m², precum și un cort cu suprafața de 25 m.p.

Echipele de interve nție au reușit localizarea și lichidarea arderii. În urma incendiului nu au fost înregistrate victime sau persoane traumatizate.

Cauza producerii incendiului și circumstanțele cazului urmează a fi stabilite de organele competente.

This post was last modified on 14/05/2026 18:58 18:58

Tags: CimișeniCriuleniIGSUincendiupompieri
Știrile zilei