Incendiu la o centrală nucleară din vestul Ucrainei; nivelul de radioactivitate nu a crescut

Publicat:

Un incendiu s-a produs luni seară la centrala nucleară de la Rivne, în vestul Ucrainei, determinând oprirea unuia dintre reactoare, au anunţat marţi autorităţile ucrainene, care afirmă că nivelul de radioactivitate la faţa locului nu prezintă pericol, informează AFP, potrivit Agerpres.

Incendiul a fost stins în circa o oră şi s-a declanşat într-un transformator electric, fiind astfel activat sistemul de protecţie al reactoarelor.


Citește și : Venezuela începe să fiarbă – Trupe ale lui Maduro şi Guaido se apropie de o confruntare la Caracas

Reactorul trei a fost oprit, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a agenţiei nucleare a Ucrainei, Energoatom. ”Nivelul de radioactivitate nu a crescut”, a mai spus purtătoarea de cuvânt, menţionând de asemenea că nu s-au înregistrat răniţi şi că este în curs o investigaţie asupra cauzelor incendiului.

Nivelul de gravitate al incidentului este zero, conform clasificării internaţionale a situaţiilor de urgenţă în centralele nucleare, a indicat într-un comunicat Energoatom.

Reactorul trei al centralei de la Rivne – care în total are patru reactoare – este în continuare scos din funcţiune pentru înlocuirea transformatorului.

În Ucraina, ţară unde în 1986 s-a înregistrat la Cernobîl cel mai grav accident nuclear din istorie, există în prezent patru centrale nucleare, care în total au 15 reactoare în funcţiune.

Citește și : Juan Guaido: ‘Faza finală’ de a răsturna regimul Maduro a început (VIDEO)

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.