Incendiu la o mină de cărbune din Siberia; 139 de mineri sunt blocaţi în subteran

Un incendiu a izbucnit duminică la o mină de cărbune din Siberia, iar 139 de mineri sunt blocaţi în subteran. În luna noiembrie, la o altă mină din aceeaşi regiune, o explozie a ucis 51 de persoane, informează mediafax.

Un incendiu a izbucnit duminică la o mină de cărbune din Siberia, a anunțat agenţia de presă TASS preluată de Reuters. Serviciile de urgenţă desfăşoară operaţiuni pentru a scoate la suprafaţă 139 de mineri.

Citește și : Proteste la Barcelona împotriva extinderii limbii spaniole în şcolile din Catalonia

Pentru moment există rapoarte contradictorii cu privire la numărul de mineri blocaţi în subteran. Agenţia de presă RIA a raportat iniţial 128 de mineri în subteran, iar Agenţia Interfax a anunţat că 10 persoane au fost scoase la suprafaţă.

Mina Ruban din Regiunea Kemerovo din Rusia este deţinută de compania de cărbune SUEK, care încă nu a transmis un comunicat oficial. De asemenea, nu se ştie cu exactitate ce a provocat incendiul.

Citește și : NATO vrea să desfăşoare o prezenţă militară în România şi Bulgaria în contextul tensiunilor cu Rusia

Tot în regiunea Kemerovo, în luna noiembrie a avut loc o explozie la o altă mină care a dus la moartea a 51 de persoane. Ulterior, proprietarul a fost reţinut. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a acuzat conducerea companiei că a falsificat datele despre metanul din mină.

This post was last modified on 19/12/2021 18:57 18:57

Tags: incendiuminăminerirusia
Categorii: Știrile zilei