Incendiu masiv la o uzină de tratare a deşeurilor industriale în apropiere de Barcelona

Un incendiu de mari dimensiuni declanşat miercuri în apropiere de Barcelona la o uzină de reciclare a deşeurilor industriale a determinat activarea planului de urgenţă chimică, autorităţile sfătuind bătrânii, copiii şi persoanele bolnave să rămână în case, transmite agenţia EFE, potrivit agerpres.

Potrivit Protecţiei Civile spaniole, incendiul s-a declanşat în primele ore ale dimineţii într-un poligon industrial din localitatea Montornes de Valles, la circa 30 de kilometri nord de Barcelona.

Citește și : Parlamentul lui Viktor Orban aprobă legea care CENZUREAZĂ teatrele din Ungaria

Protecţia civilă le recomandă cetăţenilor să nu se apropie de locul incendiului, iar persoanelor vulnerabile, respectiv bătrânii, copiii şi cei care suferă de afecţiuni respiratorii să rămâne în case, mai ales în localităţile din apropiere.

Incendiul, care a produs o coloană înaltă de fum, s-a declanşat în perimetrul companiei Ditecsa Centre Derpin, al cărei obiect de activitate este tratarea şi valorificarea reziduurilor industriale periculoase sau inofensive, precum şi distilarea şi tratarea solvenţilor.

Prin urmare, incendiul a impus evacuarea lucrătorilor din companie şi a 250 de persoane care lucrau în poligonul industrial, dar o singură persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale. Pompierii care au intervenit la faţa locului încearcă să protejeze facilităţile industriale din apropiere.

Citește și : COP25 intră în linie dreaptă şi intensifică lucrările aproape de sfârşit

 

 

This post was last modified on 11/12/2019 16:26 16:26

Tags: barcelonaincendiuMontornes de Vallesuzină
Categorii: Diaspora