INCENDIU puternic într-un spital din Coreea de Sud! Cinci oameni au murit şi alţi 44 au fost răniţi!

Cinci persoane au murit şi alte 44 au fost rănite în Coreea de Sud într-un incendiu izbucnit la un spital din Icheon, situat la circa 50 km sud-est de capitala Seul, a informat vineri agenţia de ştiri Yonhap, preluată de Xinhua, potrivit agerpres.

Incendiul a izbucnit la ora locală 10:17 (01:17 GMT) într-o clădire cu patru etaje, care găzduieşte un spital pentru pacienţii cu dializă la etajul al patrulea, birouri la al doilea şi la al treilea etaj, şi restaurante la primul etaj.

Citeşte şi: Zelenski acuză Amnesty International că ‘încearcă să amnistieze statul terorist’ Rusia – Black News

Din cei 33 de pacienţi şi 13 membri ai personalului spitalului, cinci au fost găsiţi morţi, dintre care patru pacienţi şi o asistentă medicală.

În total, 44 de persoane au fost rănite, iar patru se află în stare critică.

Citeşte şi: Viktor Orban îi îndeamnă pe conservatorii americani ‘să-şi unească forţele’ – Black News

108 pompieri, asistaţi de 38 de autospeciale de stingere a incendiilor, au luptat cu flăcările, în cele din urmă incendiul fiind stins complet la ora locală 11:29 (02:29 GMT).

Se presupune că incendiul s-a declanşat de la o instalaţie electrică de la etajul al treilea al clădirii. O anchetă a fost deschisă pentru a stabili cauza exactă a tragediei. 

Tags: Coreea de Sudincendiuseulspital
Categorii: Știrile zilei