
Ambasada Republicii Moldova în Confederația Elvețiană informează că urmărește cu atenție evoluțiile legate de tragicul incendiu produs în noaptea de Anul Nou în stațiunea Crans-Montana, soldat cu numeroase victime și persoane rănite.
Potrivit informațiilor preliminare furnizate de autoritățile elvețiene, zeci de persoane și-au pierdut viața, iar peste o sută au fost rănite, unele dintre acestea aflându-se în stare gravă. Incendiul ar fi fost însoțit de o explozie produsă într-un local public.
Ministerul Afacerilor Externe anunță că, până în acest moment, nu există date care să indice că printre victime sau persoanele rănite s-ar afla cetățeni ai Republicii Moldova.
Ambasada Republicii Moldova în Confederația Elvețiană transmite condoleanțe familiilor îndoliate și își exprimă solidaritatea cu toate persoanele afectate de această tragedie.
Misiunea diplomatică se află în contact permanent cu autoritățile elvețiene și monitorizează evoluția situației.
Cetățenii Republicii Moldova aflați pe teritoriul Confederației Elvețiene, care au nevoie de asistență consulară, pot apela numărul de urgență al Ambasadei: +41 79 331 34 79.