X

Incendiul care face ravagii la nord de Atena rămâne îngrijorător

Mai multe aeronave pentru stingerea incendiilor au fost mobilizate din nou în zorii zilei de miercuri, după o noapte grea, pentru a stinge flăcările care se răspândesc la poalele Muntelui Penteli, la nord de Atena, şi ameninţă casele, au anunţat pompierii greci, informează AFP, potrivit agerpres.

Aproximativ 485 de pompieri, 120 de autovehicule, 3 avioane şi 4 elicoptere au intervenit la răsăritul soarelui pentru a încerca să stingă incendiul care s-a extins pe parcursul nopţii în suburbiile dens populate din nordul capitalei, precum Gerakas, unde locuiesc aproximativ 29.000 de persoane.

Citeşte şi: Primul pas al Senatului american spre aderarea Finlandei şi Suediei la NATO – Black News

“Din cauza intensităţii şi vitezei vântului, focul şi-a schimbat constant direcţia pe tot parcursul nopţii, îngreunându-ne efortul de a-l stinge”, a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor, miercuri dimineaţă, în cadrul unui briefing de presă.

Mai multe aşezări, un spital de pediatrie şi Observatorul Naţional din Atena au fost evacuate ca măsură de precauţie.

Poliţia a evacuat din zonele periculoase circa 600 de persoane, potrivit unui comunicat.

Centura Atenei a fost închisă circulaţiei pe unele tronsoane, a informat pe Twitter compania care o gestionează.

Potrivit pompierilor, mai multe locuinţe au fost arse, iar inventarierea pagubelor va începe imediat ce incendiul va fi adus sub control.

Premierul grec a convocat, de asemenea, o celulă de criză pentru gestionarea situaţiei, conform serviciilor sale.

În ultimele 24 de ore, pompierii greci au intervenit pentru stingerea a 117 incendii izbucnite în ţară.

Citeşte şi: Rusia se pregăteşte să anexeze teritoriile ucrainene aflate sub controlul său – Black News

Vara trecută, Grecia şi în special insula Evia, din apropiere de Atena, au fost lovite de temperaturi caniculare şi de incendii violente de pădure, care au distrus 103.000 hectare şi au făcut trei morţi.

În pregătirea sezonului estival, guvernul grec a cerut partenerilor săi europeni, în cadrul Mecanismului European de Protecţie Civilă (MEPC), să trimită preventiv pompieri din mai multe state membre. 

Tags: atenaGerakasgreciaincendii
Categorii: Externe