X

Incendiul de pe Kilimanjaro continuă pentru a cincea zi

Autorităţile din Tanzania au declarat joi că intenţionează să folosească elicoptere pentru a stinge un incendiu pe Muntele Kilimanjaro, care arde de cinci zile, recunoscând totodată că stoparea flăcărilor este mai dificilă decât au crezut iniţial specialiştii locali, informează Reuters, potrivit agerpres.

“Încă luptăm cu focul. E o muncă mai grea decât ne aşteptam iniţial. Provocarea constă în vânturi puternice, iarba şi vegetaţia uscată din zonă”, a declarat ministrul tanzanian al Turismului, Hamisi Kigwangalla, pe Twitter.

Citește și : Iranul anunță că hackerii au atacat două instituţii guvernamentale

“Odată ce vor fi finalizate toate aranjamentele necesare, s-ar putea să începem să folosim elicoptere şi avioane pentru a stinge incendiul”, a adăugat el.

O tabără internaţională de alpinişti a fost evacuată în noaptea de miercuri spre joi, a anunţat o agenţie de turism tanzaniană.

“În afara grupului meu elveţian, mai erau alte cinci sau şase grupuri, ai căror membri au fost nevoiţi să îşi strângă corturile la miezul nopţii”, a declarat Henning Schmidt, un ghid german specializat în ascensiuni pe cel mai înalt munte al Africii. “Focul se răspândeşte de acum tot mai mult”, a adăugat el.

Imaginile din satelit arată o răspândire clară a flăcărilor, iar mai mulţi turişti germani, austrieci şi elveţieni, care escaladau joi muntele Kilimanjaro, au semnalat vânturi puternice şi un strat gros de cenuşă care s-a depus peste corturile lor.

“E prea mult fum aici. Ne temem de o intoxicaţie cu monoxid de carbon”, a declarat ghidul montan Debbie Bachmann pentru DPA, adăugând că ea şi grupul ei de turişti şi-au oprit ascensiunea pe Kilimanjaro.

Citește și : Clasele din școlile germane vor fi aerisite de trei ori pe oră

Focul a izbucnit duminică şi, potrivit oficialilor tanzanieni, a distrus de atunci cel puţin 28 de kilometri pătraţi de vegetaţie. Aproximativ 500 de persoane încearcă în prezent să stingă flăcările.

Atingând altitudinea de 5.895 de metri, Kilimanjaro este cel mai înalt munte din Africa şi, totodată, una dintre principalele atracţii turistice ale Tanzaniei.

Tags: Hamisi KigwangallaKilimanjaroTanzania
Categorii: Știrile zilei