X

Incendiul din Catalonia care a distrus peste 400 de hectare de pădure este ‘stabilizat’

Incendiul care a devastat începând de vineri peste 400 de hectare de pădure într-un parc natural de pe coasta Cataloniei, în apropiere de graniţa cu Franţa, este “stabilizat”, au anunţat duminică pompierii catalani, relatează AFP, potrivit agerpres

“În cursul nopţii (de sâmbătă spre duminică) am reuşit să stabilizăm (…) incendiul şi să ajungem în locuri inaccesibile în timpul zilei”, au spus pompierii într-un comunicat.

Citește și : Programul American de imigrare DACA, adoptat în timpul Administrației Obama, invalidat

Un dispozitiv format din 155 de pompieri, 55 de vehicule, trei elicoptere şi două avioane rămâne în continuare mobilizat.

“Este vorba despre un incendiu discontinuu, cu un perimetru instabil, şi numeroase locuri trebuie încă monitorizate cu atenţie”, mai ales că un vânt din nord este aşteptat să sufle în această zonă în timpul zilei, se arată în comunicat.

În total, mai mult de 415 hectare au fost distruse de flăcări, marea majoritate în zone forestiere situate în parcul natural Cap de Creus, în regiunea Costa Brava.

Peste 350 de persoane au fost evacuate sâmbătă din locuinţe din cauza incendiului izbucnit vineri în localitatea Llanca, situată la circa 20 de km de graniţa cu Franţa. Poliţia crede că incendiul ar fi izbucnit de la o ţigară nestinsă şi a declarat că oricine va fi găsit responsabil pentru provocarea incendiului ar putea fi vizat de acuzaţii penale, relatează Reuters.

Citește și : Sajid Javid, ministrul britanic al Sănătăţii, infectat cu SARS-CoV-2

“O ţigară nestinsă aruncată neglijent înseamnă 50 de ani de reîmpădurire”, a declarat Jordi Puignero, vicepreşedintele guvernului catalan.

Din cauza climatului său cald şi uscat, Spania, a doua cea mai mare destinaţie turistică din lume înainte de pandemie, este afectată în mod regulat vara de incendii forestiere de proporţii, care, potrivit experţilor, ar putea deveni mai frecvente şi mai violente din cauza încălzirii globale.

Tags: Cap de CreuscataloniaCosta Bravaincendiupădure
Categorii: Diaspora