Incendiul produs la o filială FSB din sud-vestul Rusiei s-a soldat cu un mort – VIDEO

Cel puţin o persoană a fost ucisă, iar alte două au fost rănite în urma unei explozii care a provocat un incendiu, într-o clădire a Serviciului Federal de Securitate (FSB) din oraşul Rostov-pe-Don, în sud-vestul Rusiei, informează agenţia Reuters , informează mediafax.

Serviciul Federal de Securitate (FSB) a anunţat că incidentul, produs într-o zonă situată în apropierea frontierei Rusiei cu Ucraina, a fost cauzat de aprinderea unor carburanţi într-un atelier, provocând un incendiu şi prăbuşirea parţială a clădirii Departamentului FSB pentru protecţia frontierelor.

Citește și : O şefă a mafiei napolitane Camorra, condamnată la 12 ani şi opt luni de închisoare

Vasili Golubev, guvernatorul regiunii Rostov, a afirmat că incendiul a izbucnit de la un scurt-circuit electric, precizând că mai multe clădiri din vecinătate au fost evacuate.

Bilanţul este de un mort şi două persoane rănite.

De la începutul invaziei militare în Ucraina, pe care Moscova o numeşte “operaţiune militară specială”, Rusia a raportat mai multe incendii în zone situate în apropierea frontierei, precum şi atacuri asupra căilor ferate. Administraţia de la Moscova a atribuit Ucrainei o serie de atacuri cu drone. Kievul a negat implicarea în incidentul produs joi în regiunea Rostov.

Citește și : Parlamentul European cere adoptarea de noi sancţiuni împotriva Belarusului

Tags: FSBincidentmoscovarostov pe donucraina
Categorii: Diaspora