Încep să cadă capetele în scandalul de la Interpol

Publicat:

Încep să cadă capetele în scandalul de la Interpol

Șapte angajați ai biroului Interpol Moldova din subordinea Poliției și a Ministerului de Interne au fost suspendați din funcții, în privința lor fiind inițiate și anchete de serviciu, spune șeful Inspectoratului General de Poliție (IGP), Viorel Cernăuțeanu.

Cernăuțeanu a afirmat la TVR Moldova, că cei șapte polițiști sunt bănuiţi că ar fi ajutat persoane date în urmărire internațională să obțină azil sau statut de refugiat în Moldova și în alte țări, transmite Europa Liberă.


Citeşte şi: Mai multe ţări de pe flancul estic al NATO se reunesc la Riga – Stiripesurse.md

Potrivit șefului IGP, aceștia ar fi primit „sume impunătoare de bani” pentru ajutorarea infractorilor.

Încep să cadă capetele în scandalul de la Interpol

„Au fost inițiate anchete de serviciu și în cadrul SPIA, pentru că o parte din angajaţi sunt în subordinea ministrului [de Interne]. Cei care sunt subordonați IGP, la fel, s-au ales cu o anchetă de serviciu. Toate persoanele, chiar dacă în privinţa lor nu a fost aplicată o măsură preventivă, au fost suspendate din funcţie prin ordinul şefului IGP”, a declarat Cernăuțeanu.

O analiză independentă a biroului Interpol din țară

După scandalul de corupție în care ar fi fost implicați angajați ai biroului Interpol din Moldova, șeful poliției moldovene, Viorel Cernăuțeanu, a cerut secretarului general al Interpol să trimită un expert în Moldova pentru a efectua o analiză independentă a activității biroului.

Încep să cadă capetele în scandalul de la Interpol

Inițiativa lui Cernăuțeanu „a fost salutată” de către secretarul general al Interpol, Jürgen Stock.

Stock și Cernăuțeanu au discutat în ziua în care șeful biroului moldovean Interpol, Viorel Țentiu, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

l este învinuit de „corupere pasivă, (…) pe două capete de acuzare din Codul Penal”, a spus șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin.

Țentiu și alte 12 persoane, la care procurorii moldoveni împreună cu colegii săi din SUA și Franța au efectuat 33 de percheziții, sunt acuzate de implementarea unei presupuse scheme de corupție prin care persoanele care fac obiectul „Notificărilor Roșii” de la Interpol au fost ajutate să obțină azil sau statut de refugiat în Moldova și în alte țări.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu)

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu) Infertilitatea, adică imposibilitatea de a obține o sarcină după un an de...

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC)

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC) Pe linia frontului, soldații ucraineni folosesc un termen dur pentru a...

Radu Marian sare în apărarea lui Nantoi: ‘Vă rog să nu mai denaturați atâta adevărul și vorbele colegilor’

Radu Marian sare în apărarea lui Nantoi: 'Vă rog să nu mai denaturați atâta adevărul și vorbele colegilor' Discuții pe tonuri înalte în ședința de...

Ministrul Alaiba, în discuție cu omologul său polonez

Ministrul Alaiba, în discuție cu omologul său polonez Polonia se află pe locul șapte printre partenerii comerciali ai Republicii Moldova, iar valoarea comerțul exterior în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.