Începe Postul Crăciunului, premiera de anul acesta! Tradiții şi obiceiuri, interdicții și superstiții

Se apropie Postul Crăciunului, iar din 15 noiembrie, de sâmbătă, nu de luni, așa cum era de obicei, credincioșii renunță la mâncărurile “păcătoase” până în Ajunul Sărbătorii.

Această perioadă sfântă aduce liniște, curățirea sufletului și dorința sinceră de apropiere față de Dumnezeu. Tradițiile vechi spun că, în post, unele fapte și obiceiuri sunt complet interzise celor ce vor să-l respecte, scrie stiripesurse.ro.

Tradiții și interdicții în Postul Crăciunului

Toamna se duce încet, încet, iar din 15 noiembrie începe Postul Crăciunului, o perioadă de 40 de zile până în Ajun. Este un timp al liniștii și al rugăciunii, când credincioșii caută purificarea sufletului și apropierea sinceră de Dumnezeu.

Vezi şi: VIDEO Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu premierul României la Palatul Victoria – Stiripesurse.md

Tradiția spune că trebuie evitate mâncărurile de origine animală, precum carnea, brânza și ouăle, cu dezlegări rare la pește. În aceste săptămâni nu se fac nunți, botezuri sau petreceri, iar dansul și consumul de alcool sunt strict interzise. Mai puțini știu că, în Postul Crăciunului, nu este bine să se împrumute bani sau obiecte din propria gospodărie.

Tags: Craciunpostul Crăciunului
Social