Începe procesul atentatelor din 2016 de la Bruxelles

Publicat:

La fostul sediu al NATO din Bruxelles începe luni cel mai mare proces organizat vreodată în Belgia, în care zece bărbaţi sunt judecaţi pentru presupusul lor rol în atentatele sinucigaşe islamiste din 2016 din capitala belgiană, soldate cu 32 de morţi şi peste 300 de răniţi, informează Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

La peste şase ani de la atacuri, judecătoarea Laurence Massart urmează să confirme luni identitatea tuturor părţilor, inclusiv a acuzaţilor şi a avocaţilor acuzării, care reprezintă circa 1000 de persoane afectate de atentatele revendicate de gruparea Stat Islamic.


Citeşte şi: Cotaţia barilului de ţiţei Brent creşte după plafonarea preţului la ţiţeiul rusesc – Black News

Juriul care urmează să dea verdictul în acest proces a fost selectat săptămâna trecută.

Procesul atentatelor de la Bruxelles are legături clare cu cel din Franţa privind atentatele din noiembrie 2015 de la Paris, şase dintre acuzaţii de la Bruxelles fiind deja condamnaţi în iunie în Franţa la pedepse cu închisoarea între zece ani şi pe viaţă.

Un dublu atentat la aeroportul din Bruxelles şi o a treia explozie în metroul din oraş, pe 22 martie 2016, au ucis 15 bărbaţi şi 17 femei, cetăţeni din Belgia, SUA, Olanda, Suedia, Marea Britanie, China, Franţa, Germania, India, Peru şi Polonia, din care mare parte lucrau în capitala belgiană, unde îşi au sediul instituţiile Uniunii Europene şi Alianţa nord-atlantică.

Nouă bărbaţi sunt acuzaţi de omor şi tentativă de omor în context terorist, pentru care ar putea fi condamnaţi pe viaţă, şi toţi zece sunt acuzaţi de participare la activităţile unei grupări teroriste.

Între aceştia se numără Mohamed Abrini, despre care procurorii spun că a mers la aeroport împreună cu doi dintre kamikaze, dar a plecat ulterior fără să-şi detoneze valiza cu explozibil, şi Osama Krayem, suedez, acuzat că intenţiona să transporte şi detoneze o a doua bombă la metrou.

Citeşte şi: Politicieni germani din coaliţia de guvernare resping afirmaţiile preşedintelui Macron despre arhitectura de securitate europeană – Black News

Şi principalul suspect din procesul de la Paris, Salah Abdeslam, se află între acuzaţi. Un altul din cei zece se crede că a fost ucis în Siria şi va fi judecat în lipsă.

În conformitate cu procedurile justiţiei belgiene, acuzaţii nu au declarat dacă se consideră vinovaţi sau nu.

Actul de acuzare, pe care procurorii urmează să-l prezinte începând de marţi, are 486 de pagini. În jur de 370 de experţi şi martori vor fi audiaţi pe parcursul procesului, care este de aşteptat să dureze şapte luni şi să coste cel puţin 35 de milioane de euro.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat într-o vizită de lucru la Dublin, unde a...

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze Un uriaș submarin e...

Tragedie pe o autostradă din China. Un pod s-a prăbușit din cauza ploilor. 11 persoane au murit

Tragedie pe o autostradă din China. Un pod s-a prăbușit din cauza ploilor. 11 persoane au murit Prăbuşirea parţială a unui pod de autostradă, provocată...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.