Începe procesul bărbatului care a încercat să-şi treacă fiul în Europa, ascuns într-o valiză

Publicat:

Procesul unui ivorian, al cărui copil de 8 ani a fost ascuns într-o valiză pentru a trece frontiera în sudul Europei, a început marţi la Ceuta, enclavă spaniolă situată în nordul Marocului, relatează AFP, potrivit agerpres.

Copilul trăieşte în prezent într-o suburbie a Parisului cu mama sa, aşteptând să afle dacă tatăl său va fi condamnat.


În faţa mass-media, el părea intimidat, cu capul acoperit, fără să spună un cuvânt, dar urmează să fie interogat de tribunal.

Citeşte şi: După recenta graţiere, Alberto Fujimori riscă să fie iar trimis la închisoare

La 7 mai 2015, o valiză purtată de o tânără marocană a fost scanată la un post de frontieră din Ceuta. Stupefiate, gărzile civile au văzut silueta unui copil înghesuit într-o poziţie fetală.

Parchetul cere trei ani de închisoare împotriva tatălui băiatului, Ali Ouattara, în vârsta de 45 de ani.

“Viaţa copilului a fost pusă în pericol, inuman, înghesuit într-o foarte mică valiză fără ventilaţie”, a citit preşedintele tribunalului, Fernando Teson, la începutul şedinţei, rezumând un argument al acuzării.

În faţa judecătorilor, Ali Ouattara a susţinut că trăia atunci în Spania de opt ani – cu permis de şedere, loc de muncă stabil, locuinţă – şi a reuşit să-şi aducă soţia şi fiica, dar nu şi pe cel mai mic copil al său, pentru care administraţia a refuzat reîntregirea familiei pe motiv că salariul său de 1.300 de euro nu era suficient.

El a spus că a plătit 5.000 de euro unei reţele de contrabandişti, care au schimbat apoi de mai multe ori strategia, înşelându-l.

“În Coasta de Fildeş, un bărbat, un camerunez, ne-a spus că poate să-mi aducă fiul cu o viză temporară până la Madrid, dar m-am dus acolo şi copilul nu a venit. Apoi mi-au spus că va sosi la Casablanca, am mers acolo şi mi-au spus că Adou va trece graniţa la Ceuta”, a afirmat tatăl.

Citeşte şi: Maduro cere o întâlnire cu Trump pentru stabilirea unui dialog

“Vă înţeleg: aţi vrut să vă aduceţi fiul”, a spus procurorul. “Dar nu v-aţi îngrijit să ştiţi în ce circumstanţe şi nu v-aţi gândit că aceasta ar putea conduce la un fel de ilegalitate”, a adăugat el.

Tatăl a dat asigurări că nu şi-a imaginat niciodată că fiul său va fi băgat într-o valiză.

Tânara marocană care a transportat bagajul este căutată de justiţie, a anunţat tribunalul, iar parchetul cere şase ani de închisoare împotriva ei.

Ali, fost profesor de filosofie şi de franceză la Abidjan, a sosit în Spania în 2006, clandestin pe mare, la fel cum fac mii de africani în fiecare an la bordul unor ambarcaţiuni improvizate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori Un scandal de proporții a izbucnit la Saga Festival și...

VIDEO – Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația

VIDEO - Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația În adâncul Pământului se află nucleul, o minge metalică solidă care se rotește independent...

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență conform protocoalelor Organizaţiei Mondiale...

Războiul cognitiv, noul câmp de luptă al NATO. Soluțiile unui expert pentru combaterea dezinformării

Războiul cognitiv, noul câmp de luptă al NATO. Soluțiile unui expert pentru combaterea dezinformării La summitul său apropiat, marcând 75 de ani de la înființarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.