Începe toamna astronomică. Duminică va avea loc echinocțiul de toamnă, când ziua este egală cu noaptea

Publicat:

Începe toamna astronomică. Duminică va avea loc echinocțiul de toamnă, când ziua este egală cu noaptea

Echinocțiul de toamnă, când Soarele se va afla pe ecuatorul ceresc, va avea loc anul acesta duminică, 22 septembrie, la ora 15.44, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”. Ziua va fi aproximativ egală cu noaptea.

 Punctul echinocțiului de toamnă, numit și „punct autumnal”, se află pe sfera cerească la intersecția eclipticii (ce reprezintă proiecția pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică, scrie G4media.


Citește și: La reședința prezidențială de la Condrița are loc Festivalul Pădurilor

Aflându-se la această data în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopților.

Singurele excepții sunt întâlnite în regiunile polare, în zona polului nord incepând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocțiului de primavară.

În emisfera sudică a Pământului, data de 22 septembrie marchează începutul primaverii.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Netflix, noutățile lunii octombrie. Top filme și seriale

Netflix, noutățile lunii octombrie. Top filme și seriale Netflix a pregătit pentru luna octombrie sezonul 2 din „The Diplomat”, un nou capitol din viaţa zbuciumată...

Muntele Everest crește în înălțime

Muntele Everest crește în înălțime Oamenii de știință au descoperit că muntele Everest, cel mai înalt din lume, crește în înălțime. Ei au încercat să...

Cum se mai ‘simte’ cafeaua noastră cea de toate zilele în 2024?

Cum se mai 'simte' cafeaua noastră cea de toate zilele în 2024? Pe 1 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Cafelei. E – la fel ca...

Bombă de o tonă din Al Doilea Război Mondial, găsită în sudul Budapestei

Bombă de o tonă din Al Doilea Război Mondial, găsită în sudul Budapestei O bombă de producţie americană din Al Doilea Război Mondial, cu greutatea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.