X

Încercau să aducă în țară 180 000 de dolari. Pentru ce erau destinați banii

Încercau să aducă în țară 180 000 de dolari. Pentru ce erau destinați banii

Patru persoane au fost reținute într-un dosar de contrabandă cu mijloace bănești în sumă de peste 180 mii dolari.

Citește și: Alertă la Brăila! O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropierea oraşului

Este vorba despre patru bărbați care veneau în Moldova din Ucraina vecină și au comunicat că nu au nimic de declarat organului vamal. Totuși, funcționarii vamali din post au dispus efectuarea controlului fizic detaliat al mașinii și bunurilor transportate. Astfel, au fost depistate tăinuite de către bănuiți, în buzunarele din scurtă și pantaloni, precum și sub centura de la brâu, bani în sumă totală de 181.000 dolari americani – a câte 81.000 dolari, 60.000 dolari și 40.000 dolari.

La fața locului au intervenit ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal care, sub conducerea PCCOCS, au reținut mijloacele financiare și cinci telefoane ce aparțineau persoanelor. De asemenea, au fost reținuți cei patru bărbați – șoferul, un conațional în vârstă de 29 de ani, cât și pasagerii, trei conaționali cu vârstele de 22, 28 și 31 de ani.

Ulterior, ofițerii vamali au desfășurat cinci percheziții la domiciliile și în mijloacele de transport ale bănuiților. De precizat că unii dintre aceștia au fost anterior cercetați și pentru organizarea migrației ilegale, furt, accidente.

Procurorii PCCOCS urmează să determine necesitatea aplicării arestului preventiv, inclusiv în vederea investigării destinației celor peste 180.000 dolari.

Tags: contrabanda cu banireținuti la vama
Știrile zilei