X

Închis în Rusia, americanul Trevor Reed iese din greva foamei

Fostul puşcaş marin american Trevor Reed, care execută o condamnare de nouă ani de închisoare în Rusia, a ieşit din greva foamei pe care o începuse în ziua de 4 noiembrie, a declarat miercuri avocatul său pentru AFP, potrivit agerpres.

Trevor Reed, în vârstă de 29 de ani, încetase să se mai alimenteze în semn de protest faţă de încălcarea drepturilor sale.

Citeşte şi: Zece tendințe de urmărit în anul care vine – Black News

Reed, aflat în detenţie într-o colonie penitenciară în Mordovia, la circa 500 km de Moscova, a fost condamnat pentru violenţe împotriva a doi poliţişti în timp ce se afla sub influenţa alcoolului, în august 2019.

Potrivit avocatului său Serghei Nikitenkov, Trevor Reed ‘a pus capăt grevei foamei’ după ce a fost eliberat din carcera unde fusese închis pentru încălcarea regulamentului penitenciarului, ceea ce americanul neagă.

El primeşte acum îngrijiri medicale.

Americanul acuză o condamnare motivată politic, pe fondul tensiunilor dintre SUA şi Rusia.

Citeşte şi: Iar ‘a vorbit gura fără el’! Biden trebuie să-şi clarifice declaraţiile ambigue referitoare la independenţa Taiwanului – Black News

Washingtonul a cerut eliberarea lui Reeed, ca şi cea a unui alt american, Paul Whelan, condamnat la Moscova pentru spionaj.

În ce o priveşte, Rusia evocă posibilitatea unui schimb de deţinuţi cu Statele Unite, unde sunt încarceraţi traficantul de arme Viktor Bout şi Konstantin Iaroşenko, un pilot condamnat pentru trafic de cocaină.

Tags: MordoviarusiaSerghei NikitenkovSUATrevor Reed
Categorii: Știrile zilei