Închisoare pe viaţă pentru un fost şef al poliţiei din China

Publicat:

Un fost înalt responsabil al poliţiei chineze a fost condamnat vineri la moarte cu suspendare pentru corupţie, a anunţat un tribunal, o pedeapsă ce se adaugă la o serie lungă de condamnări similare în această săptămână, relatează France Presse, potrivit agerpres.

Sun Lijun, în vârstă de 53 de ani, este un fost viceministru al securităţii publice. El a pledat vinovat în timpul procesului desfăşurat în iulie şi numele său a fost citat în multe cazuri.


Citeşte şi: Palestinienii se opun relocării ambasadei britanice în Israel – Black News

Pedeapsa cu moartea îi va fi comutată în închisoare pe viaţă după doi ani de detenţie, a anunţat într-un comunicat tribunalul popular intermediar din Changchun, capitala provinciei Jilin (nord-est).

Autorităţile chineze au anunţat mai multe condamnări ale unor înalţi oficiali în această săptămână, odată cu apropierea congresului Partidului Comunist Chinez (PCC), un eveniment politic foarte sensibil ce va avea loc la jumătatea lunii octombrie.

Această cea mai importantă reuniune politică a ultimilor cinci ani va fi ocazia pentru preşedintele Xi Jinping, cu excepţia unei uriaşe surprize, să obţină un al treilea mandat în fruntea PCC.

Sun Lijun “a folosit” numeroasele poziţii pe care le-a deţinut între 2001 şi 2020 pentru “a ajuta”, pentru remunerare, persoane fizice şi firme să ocolească legea, a declarat vineri instanţa.

Direct sau prin rudele sale, el a primit mită reprezentând o sumă totală de 646 milioane de yuani (în jur de 93 de milioane de euro).

Faptele sale sunt “deosebit de grave” şi “au provocat pierderi deosebit de grele intereselor ţării şi poporului”, a subliniat tribunalul, care a ordonat confiscarea întregii proprietăţi personale.

Sun Lijun a fost de asemenea acuzat de manipularea pieţelor şi deţinerea ilegală de armă de foc.

Cel puţin un milion şi jumătate de persoane au fost sancţionate în actuala campanie anticorupţie lansată de Xi Jinping de când a ajuns şef al statului în 2013.

Citește și: 38 de migranţi au fost SALVAŢI din Marea Neagră – Black News

Joi, un fost ministru al justiţiei chineze, Fu Zhenghua, în vârstă de 67 de ani, a fost condamnat la moarte pentru că a acceptat echivalentul a 17 milioane de euro drept mită.

Trei foşti şefi de poliţie din Shanghai (est), Chongqing (sud-vest) şi provincia Shanxi (nord) au fost condamnaţi miercuri la pedepse grele pentru corupţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; a fost detectată gripă aviară

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; animalele erau pozitive la gripă aviară Zeci de tigri şi lei în captivitate au...

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.