Incident aerian în RD Congo – Un avion militar a efectuat o aterizare forţată în estul țării

Publicat:

Un avion militar cargo al Forţelor Aeriene sud-africane a efectuat, joi, o aterizare forţată în Republica Democrată Congo, afirmă surse citate de agenţia Reuters şi de postul News24, potrivit mediafax.

Incidentul aerian a avut loc pe Aeroportul din Goma, în estul Republicii Democrate Congo. Avionul, de tip Hercules C130, a aterizat forţat pe aeroport, suferind avarii.


Citește și : Boris Johnson este unul dintre cei mai curajoşi politicieni din Europa, afirmă Viktor Orban

Avionul militar aparţine Forţelor Aeriene din Africa de Sud şi efectua o cursă în cadrul Misiunii ONU de Menţinere a Păcii în Republica Democrată Congo (MONUSCO).

Siphiwe Dlamini, purtătorul de cuvânt al Misiunii ONU, a declarat că nicio persoană nu a fost rănită în incident. “Avionul C130 al Forţelor Aeriene sud-africane revenea la Goma după ce a transportat echipamente în oraşul Beni. Nu a fost rănită nicio persoană; o comisie va investiga circumstanţele producerii incidentului”, a precizat Siphiwe Dlamini.

Citește și : Poliţiştii instructori cehi vor pleca din Irak, personalul militar va rămâne

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Metode inovative de studiu în limba română la liceul „Mihai Eminescu” din Comrat

Metode inovative de studiu în limba română la liceul „Mihai Eminescu” din Comrat În Liceul Teoretic "Mihai Eminescu", cu predarea în limba română, din municipiul...

Un disident rus, ucis la Harkov în timp ce lupta de partea armatei ucrainene

Un disident rus, ucis la Harkov în timp ce lupta de partea armatei ucrainene Activistul rus de opoziţie Ildar Dadin a fost ucis în timp...

Cinci descoperiri demne de Nobel care nu au câştigat premiul. Laureaţii anului 2024, anunţaţi între 7 şi 14 octombrie

Cinci descoperiri demne de Nobel care nu au câştigat premiul. Laureaţii anului 2024, anunţaţi între 7 şi 14 octombrie Cele mai strălucite minţi din domeniul...

Armata israeliană anunţă tiruri de rachete dinspre Fâşia Gaza spre sudul Israelului

Armata israeliană anunţă tiruri de rachete dinspre Fâşia Gaza spre sudul Israelului Armata israeliană a anunţat duminică "tiruri de rachete" dinspre Fâşia Gaza spre sudul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.