Incident armat în SUA. Patru polițiști au fost împușcați! FOTO/VIDEO

Publicat:

Patru poliţişti sub acoperire din metropola texană Houston au fost împuşcaţi şi răniţi luni în timp ce încercau să prezinte un mandat în cadrul unei anchete privind drogurile, iar doi suspecţi au fost ucişi când forţele de ordine au ripostat cu focuri de armă, informează Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit şefului poliţiei din Houston, Art Acevedo, doi dintre poliţişti au fost răniţi în gât şi au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale. Starea lor era critică, dar stabilă. Un alt agent a fost rănit în umăr şi externat după scurt timp, iar un alt poliţist rănit era în stare bună, a precizat poliţia pe Twiter. În timpul incidentului, un alt membru al forţelor de ordine s-a accidentat la genunchi.


Citește și: Ce se întămplă astăzi în parlamentul britanic va atârna greu pe Brexit

Agenţii au fost împuşcaţi când au încercat să intre într-o locuinţă pentru a aduce la cunoştinţă un mandat, cu puţin timp înainte de ora locală 17.00 (23.00 GMT).

“Imediat după ce au spart uşa, poliţiştii au fost întâmpinaţi cu focuri de armă de unul sau mai mulţi suspecţi din locuinţă”, a relatat Acevedo. Ei au fost răniţi de gloanţe trase cu pistoale semiautomate.

Citește și: Statele Unite adoptă cele mai dure sancțiuni împotriva Venezuelei (VIDEO)

O echipă SWAT, specializată în intervenţii armate, a preluat conducerea operaţiunii şi a trimis în locuinţă doi roboţi, care au transmis imagini în care s-a văzut că doi suspecţi fuseseră atinşi de gloanţele poliţiştilor. S-a constatat că suspecţii au decedat pe loc.

Ancheta la adresa respectivă a început după ce un vecin a anunţat poliţia că suspecţii vând heroină.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Kremlinul, despre propunerea Ursulei von der Leyen de a crea ‘o adevărată Uniune Europeană a Apărării’: ‘Ne obligă să ne configurăm abordările de politică...

Kremlinul, despre propunerea Ursulei von der Leyen de a crea 'o adevărată Uniune Europeană a Apărării': 'Ne obligă să ne configurăm abordările de politică...

Guvernul va facilita procesul de modernizare a drumurilor publice naționale

Guvernul va facilita procesul de modernizare a drumurilor publice naționale Sporirea mobilității prin sisteme de transport eficiente, durabile și sigure reprezintă unul dintre obiectivele Strategiei Naționale...

Parlamentul a votat: Stadionul republican, vândut SUA cu 18 mil.euro

Parlamentul a votat: Stadionul republican, vândut SUA cu 18 mil.euro Deputații PAS au votat, în ședința de astăzi, în prima lectură, proiectul de lege pentru...

Parlament a votat proiectul de modificare a Legii monumentelor de for public

Autoritățile locale vor putea lua decizii privind înființarea monumentelor de for public la nivel local Autoritățile locale vor putea lua decizii privind înființarea și edificarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.