X

Incidentul armat de la Macerata, Italia, poartă amprenta unei “evidente uri rasiale” (Marco Minniti)

Incidentul armat de la Macerata, în centrul Italiei, soldat sâmbătă cu şase răniţi, toţi africani, poartă amprenta unei “evidente uri rasiale”, a apreciat, sâmbătă seara, ministrul italian de Interne, Marco Minniti, transmite AFP.

Raidul armat, atribuit unui tânăr italian arestat de poliţie, este marcat de o cultură a “extremismului de dreapta, cu referinţe clare la fascism şi la nazism”, a adăugat ministrul, deplângând că singura legătură între victime este “culoarea pielii lor”, conform agerpres.

Un bărbat a fost reţinut după ce a deschis focul asupra trecătorilor în oraşul Macerata, din centrul Italiei, rănind mai mulţi migranţi africani în ceea ce pare a fi fost un atac rasist, au relatat anterior dpa şi Reuters.

Citește și : Rusia denunță „caracterul belicos” şi „antirus” al noii strategii nucleare americane

Incidentul armat a avut loc cu doar câteva zile după ce cadavrul dezmembrat al unei italience de 18 ani a fost descoperit îndesat în două valize în apropiere de Macerata. Un migrant nigerian în vârstă de 29 de ani a fost arestat pentru moartea tinerei.

Presa locală a relatat că cel puţin şase migranţi, între care şi o femeie, au fost împuşcaţi de un bărbat care conducea prin oraşul Macerata, situat la circa 200 km est de Roma.

“Incident armat la Macerata. Oameni răniţi. Operaţiune a poliţiei în desfăşurare. Staţi deoparte şi evitaţi spaţiile publice”, a transmis poliţia pe Twitter. La scurt timp, poliţia a anunţat arestarea unui bărbat. Televiziunea de stat Rai a transmis că suspectul este un cetăţean italian alb din Macerata.

Cotidianul Corriere della Sera a scris pe site-ul său că sâmbătă, la puţin timp după ora 11:00 (10:00 GMT), un bărbat a deschis focul de la geamul unei maşini în direcţia a doi tineri africani, rănindu-l pe unul dintre ei. La scurt timp, alţi doi imigranţi, între care o femeie, au fost împuşcaţi. Potrivit Reuters, nu este clar cât de grave sunt rănile victimelor.

Agenţia de presă britanică aminteşte că politicienii de dreapta care fac campanie înaintea alegerilor din 4 martie au profitat de moartea îngrozitoare a tinerei italience Pamela Mastropietro pentru a transmite un mesaj împotriva imigranţilor. O autopsie preliminară nu a putut identifica imediat cauza morţii. Suspectul nigerian, căruia i-a fost respinsă cererea de azil, anul trecut, dar care chiar şi aşa a decis să rămână în Italia, a refuzat să dea declaraţii poliţiei.

Potrivit Reuters, magistraţii spun că mai mulţi martori l-au văzut pe suspectul nigerian cărând valizele despre care s-a dovedit mai târziu că conţin fragmente din trupul tinerei. Totodată, în posesia nigerianului au fost găsite haine pătate de sânge şi cuţite.

Tags: africaniMacerataMarco Minnitimigrantitwittervictime
Categorii: Diaspora