X

Incidentul din Golful Oman este o ‘potenţială deturnare’, potrivit Forțelor Navale britanice

Incidentul naval produs marţi în Golful Oman, în largul Emiratelor Arabe Unite, este o “potenţială deturnare”, au anunţat Forţele Navale britanice, conform agenţiei Associated Press, informează mediafax.

“Este vorba de o potenţială deturnare”, au transmis Forţele Navale Regale britanice, fără a oferi detalii.

Citește și :  Petrolierul Mercer Street a ancorat într-un port din Emiratele Arabe Unite

Flota militară a V-a a Statelor Unite, activă în Orientul Mijlociu, nu a făcut deocamdată niciun comentariu pe tema incidentului.

Marea Britanie a raportat, marţi, un nou incident maritim, în largul Emiratelor Arabe Unite, autorităţile britanice precizând că nu este vorba de un act de piraterie şi cerând evitarea zonei. “Un incident este în curs la aproximativ 60 de mile marine (110 kilometri) de oraşul Fujairah, situat în Emiratele Arabe Unite. Categoria incidentului: atac de tip non-piraterie. Investigaţiile sunt în curs”, a transmis Comandamentul operaţiunilor maritime comerciale din Marea Britanie (UKMTO), precizând că au fost mobilizate capabilităţi maritime şi aeriene pentru asistenţă. “Navele sunt îndemnate să exercite precauţie extremă când tranzitează această zonă”, precizează UKMTO.

Conform unor surse maritime, patru nave comerciale au raportat statutul “în afara controlului”, ceea ce înseamnă că nu pot fi manevrate din cauze excepţionale. Este vorba de petrolierele Golden Brilliant, Queen Ematha, Jag Pooja şi Abyss, potrivit cotidianului The Times of Israel.

Citește și : Iranul înregistrează un nou record de infectări zilnice

Guvernul Emiratelor Arabe Unite nu a făcut niciun comentariu pe tema incidentului, care intervine după ce petrolierul MV Mercer Street a fost atacat, pe 30 iulie, în Marea Arabiei, în largul coastelor statului Oman. Atacul asupra petrolierului MV Mercer Street s-a soldat cu moartea unui marinar român şi a unuia britanic. Israelul, Statele Unite şi Marea Britanie au atribuit Iranului atacul asupra petrolierului MV Mercer Street, utilizat de compania unui antreprenor israelian.

Tags: golful OmanisraelOrientul MijlociuUKMTO
Categorii: Sinteze