Încrederea în economia zonei euro s-a redresat în noiembrie mai mult decât se estima

Publicat:

Încrederea în economia zonei euro s-a redresat în noiembrie mai mult decât se estima, înregistrând creştere pentru prima dată de la invadarea Ucrainei de către Rusia (în februarie), pe fondul sporirii încrederii în rândul consumatorilor şi a evoluţiei bune din sectorul serviciilor, transmite Reuters, potrivit agerpres

Potrivit datelor publicate marţi de Comisia Europeană, indicele sentimentului economic (ESI) a crescut la 93,7 puncte în noiembrie, de la 92,7 puncte în luna precedentă. Cifra comunicată de Executivul comunitar diferă de estimările analiştilor, care se aşteptau la un avans de până la 93,5 de puncte.


Citește și:  Biden cere Congresului să BLOCHEZE o grevă majoră în transportul feroviar

În industrie, încrederea a scăzut la minus două puncte în noiembrie, de la minus 1,2 puncte luna precedentă, în timp ce încrederea în sectorul serviciilor, responsabil pentru două treimi din PIB-ul zonei euro, a urcat peste aşteptări, la 2,3 puncte, de la 2,1 puncte.

Luna aceasta, indicele privind încrederea consumatorilor s-a situat la minus 23,9 puncte, o îmbunătăţire faţă de minus 27,5 puncte luna precedentă.

În plus, indicele privind aşteptările inflaţioniste în industrie a scăzut la 40,4 puncte în noiembrie, de la 44,8 puncte luna precedentă, în timp ce indicele privind aşteptările inflaţioniste în rândul consumatorilor a scăzut la 30,1 puncte în noiembrie, de la 37,3 puncte luna precedentă.

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins în octombrie nivelul record de 10,6% – cu mult peste ţinta BCE, de 2%

Separat, datele preliminare publicate săptămâna trecută de S&P Global arată că declinul activităţii economice în zona euro s-a atenuat uşor în noiembrie, dar, per ansamblu, cererea continuă să scadă, deoarece consumatorii îşi reduc cheltuielile pe fondul inflaţiei ridicate.

Dovezile privind intrarea în recesiune a zonei euro au crescut, iar un sondaj realizat de Reuters în rândul economiştilor indică o probabilitate ridicată, fiind previzionat un declin al PIB-ului de 0,4% în acest trimestru şi în primele trei luni din 2023.

Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie şi sectorul serviciilor, a urcat la 47,8 puncte în noiembrie, de la 47,3 puncte luna precedentă, în timp ce analiştii se aşteptau la o diminuare de până la 47 de puncte. Totuşi, noiembrie este a cincea lună în care indicele PMI este sub nivelul de 50 de puncte.

Citește și: Japonia vizează un buget al apărării la 2% din PIB până în 2027

Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.