Statul va majora, începând cu promoția anului 2027, indemnizația acordată tinerilor medici care aleg să profeseze în mediul rural, de la 120.000 la 250.000 de lei, a anunțat ministrul Sănătății, Emil Ceban, într-un interviu pentru Moldpres.
Potrivit oficialului, noua măsură face parte dintr-un pachet amplu de stimulente financiare și contractuale, destinat reducerii deficitului de cadre medicale din teritoriu și atragerii tinerilor specialiști în instituțiile medicale raionale.
În prezent, tinerii medici beneficiază de o indemnizație unică de 120.000 de lei, acordată după șase luni de activitate, precum și de compensații pentru chirie, servicii comunale și transport. Aceștia sunt angajați pe normă întreagă pentru o perioadă minimă de trei ani.
Începând cu promoția 2027, indemnizația va fi majorată la 250.000 de lei și va fi achitată în două tranșe, cu obligația de a activa cel puțin cinci ani în mediul rural. Totodată, sunt aplicate contracte tripartite semnate încă din etapa admiterii la rezidențiat, care prevăd plasarea planificată a medicilor în instituțiile medicale din teritoriu.
Datele Ministerului Sănătății arată că cele mai multe posturi vacante se înregistrează în medicina de familie (aproximativ 250), urmate de medicina de urgență (85 posturi) și chirurgia generală (53). Deficite semnificative se atestă și în anestezie și terapie intensivă (107 posturi), precum și în radiologie și imagistică medicală (77 posturi).
În urma repartizărilor promoției 2025, circa 340 de absolvenți ai programelor de rezidențiat urmează să fie încadrați în sistemul medical, contribuind la acoperirea parțială a necesarului de personal, în special în asistența medicală primară și medicina de urgență prespitalicească.
Ministerul Sănătății anunță că va continua extinderea măsurilor de sprijin pentru tinerii specialiști, cu scopul de a asigura acces echitabil la servicii medicale de calitate în toate regiunile țării.












