Îndemnul lui Andrej Babis BLOCHEAZĂ platforma de programare pentru vaccinare în Cehia

Publicat:

Toate persoanele cu vârste de peste 40 de ani din Republica Cehă pot începând de luni să se programeze pentru a se vaccina împotriva noului coronavirus, informează DPA, potrivit agerpres.

Platforma cehă de programare pentru vaccinare s-a blocat luni dimineaţă din cauza numărului mare de accesări, însă acele probleme tehnice au fost între timp rezolvate, iar site-ul a redevenit funcţional spre sfârşitul dimineţii.


Vezi şi: Raidurile israeliene din Gaza continuă, după ce duminică au fost ucişi 42 de palestinieni – Black News

Prim-ministrul ceh Andrej Babis a alimentat acel număr uriaş de accesări prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter cu puţin timp înainte de miezul nopţii. “Sunteţi un grup mare de oameni şi sper că veţi lua cu asalt site-ul platformei de programare pentru vaccinare”, a scris premierul ceh în acel mesaj online.

Dar, deşi eligibilitatea la vaccinare a fost extinsă, peste 100.000 de rezidenţi vârstnici din Cehia aşteaptă încă o programare la medicii lor de familie pentru a se vaccina.

Centrele de vaccinare în masă există aproape exclusiv doar în marile oraşe din Cehia, în timp ce rezidenţii din comunităţile mici trebuie să se bazeze pe cabinetele medicilor de familie.

Citeşte şi: O tribună plină cu oameni S-A PRĂBUŞIT într-o sinagogă din Cisiordania (VIDEO)! Sunt morţi şi răniţi! – Black News

Peste 4,1 milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19 au fost administrate deja în Republica Cehă. Mai mult de 1 milion dintre cei 11 milioane de locuitori ai ţării au primit ambele doze de vaccin.

Cu aproape 30.000 de decese de la începutul pandemiei de COVID-19, Republica Cehă a fost una dintre cele mai grav afectate ţări din Europa.

Numărul infectărilor a scăzut considerabil în ultimele luni, fapt care a determinat autorităţile cehe să redeschidă începând de luni terasele restaurantelor pentru rezidenţii vaccinaţi, testaţi sau care s-au recuperat după ce au trecut prin maladia COVID-19. Poliţia şi autorităţile sanitare operează controale pentru a se asigura că aceste reguli sunt respectate. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Arma care ar îngenunchea economia Rusiei și i-ar ruina mașinăria de război

Arma care ar îngenunchea economia Rusiei și i-ar ruina mașinăria de război Economia Federației Ruse a făcut față până în prezent nenumăratelor sancțiuni, iar Fondul...

Cum se amestecă Rusia în alegerile din România. Expert: ‘Facem parte dintre inamicii lor mai abordabili’

Cum se amestecă Rusia în alegerile din România. Expert: 'Facem parte dintre inamicii lor mai abordabili' Federația Rusă caută și, de multe ori, reușește să...

Un olandez, arestat în Rusia pentru ‘violenţă’ împotriva unui ofiţer de poliţie

Un olandez, arestat în Rusia pentru 'violenţă' împotriva unui ofiţer de poliţie Justiţia rusă a dispus vineri plasarea în arest provizoriu a unui cetăţean olandez...

Erdogan acuză Israelul că l-a atacat ‘fără rușine’ pe secretarul general al ONU

Erdogan acuză Israelul că l-a atacat 'fără rușine' pe secretarul general al ONU Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a acuzat vineri Israelul că l-a atacat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.