X

India a înregistrat în 2019 cea mai mare cantitate de precipitaţii musonice din ultimii 25 de ani

India a înregistrat în 2019 cu 10% peste cantitatea medie anuală de precipitaţii musonice, aceasta fiind cea mai mare cantitate de ploi sezoniere măsurată în ultimii 25 de ani, în contextul în care actualul sezon musonic continuă să se manifeste pentru o perioadă mai lungă decât prognozele specialiştilor, au anunţat luni reprezentanţii Departamentului Naţional de Meteorologie, citaţi de Reuters, potrivit agerpres.

Ploile suplimentare care au căzut în timpul musonului în perioada iunie-septembrie îi vor ajuta pe fermierii indieni să îşi extindă terenurile pe care efectuează semănături de iarnă pentru culturi precum cele de grâu, orez, rapiţă şi mazăre, crescându-şi astfel veniturile şi contribuind la revitalizarea cererii rurale, care, rămânând modestă, a influenţat negativ creşterea generală a economiei Indiei.

Citește și : Orban: Ungaria va RĂMÂNE membră a Uniunii Europene

Un muson mai îndelungat ar putea să conducă, de asemenea, la reumplerea rezervoarelor de apă şi la reînnoirea pânzei freatice, atenunând penuria de apă în această ţară ce are o populaţie de 1,3 miliarde de locuitori.

Însă ploile torenţiale care au căzut în anumite regiuni indiene în 2019 au afectat culturile care se recoltează vara, precum cele de bumbac, soia şi leguminoase.

Citește și : Distrugerea Israelului ‘nu mai este un vis, ci un obiectiv la îndemână’, amenință comandatul şef al Gardienilor Revoluţiei

Tags: bumbacIndialeguminoasemusonprecipitaţiisoia
Categorii: Știrile zilei