India a interzis 22 de canale de YouTube din motive de securitate naţională

Publicat:

Guvernul indian a anunţat marţi că a interzis 22 de canale de YouTube, între care patru de origine pakistaneză, pentru dezinformare asupra unor subiecte ce privesc securitatea naţională şi ordinea publică, relatează Reuters, potrivit agerpres

Potrivit Ministerului indian al Informaţiilor şi Audiovizualului, canalele de YouTube blocate însumau în total 2,6 miliarde de urmăritori.


Citește și : Macron refuză din nou o dezbatere televizată cu contracandidaţii săi la prezidenţiale

Guvernul, care a invocat “puteri de urgenţă” în baza legislaţiei IT din India, a declarat că a blocat 18 canale de YouTube indiene, cu acţiuni anterioare concentrate pe conturi despre care a afirmat că operau din Pakistan.

“Au fost folosite mai multe canale de YouTube pentru a posta ştiri false despre diverse subiecte, precum forţele armate indiene”, a afirmat guvernul indian într-un comunicat.

În decembrie şi ianuarie, Ministerul Informaţiei a folosit puteri similare de urgenţă pentru a bloca 55 de canale de YouTube şi unele conturi de Twitter şi Facebook.

Guvernul indian a folosit noile reguli IT introduse în 2021, care au vizat în principal reglementarea marilor companii de social media şi au oferit guvernului mai multe puteri pentru a elimina conţinutul.

Citește și : Cancelariile europene SE SCUTURĂ de spioni: Peste 120 de diplomaţi ruşi expulzaţi în doar 48 de ore!

India a cerut acţiuni mai ferme din partea giganţilor tehnologici americani, inclusiv Google şi Facebook, în ceea ce priveşte ştirile false de pe platformele lor.

În cadrul unei reuniuni în februarie, oficialii indieni le-au spus reprezentanţilor firmelor americane că lipsa lor de acţiune a forţat guvernul să ordone eliminarea conţinutului, ceea ce a atras însă critici internaţionale în legătură cu suprimarea libertăţii de exprimare în India, a informat Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Expoziția dedicată artistului leton Valdis Bušs, la Muzeul Național de Artă al Moldovei

Expoziția dedicată artistului leton Valdis Bušs, la Muzeul Național de Artă al Moldovei Peisajele în culori aprinse, imortalizate pe pânză, pot fi admirate la o...

Primele delegaţii au sosit în satul olimpic, cu opt zile înainte de debutul JO de la Paris

Primele delegaţii au sosit în satul olimpic, cu opt zile înainte de debutul JO de la Paris Primele delegaţii au sosit joi dimineaţă în satul...

Siegfried Mureşan: Victoria de astăzi a Ursulei von der Leyen este o victorie a Europei

Siegfried Mureşan: Victoria de astăzi a Ursulei von der Leyen este o victorie a Europei Victoria de astăzi a preşedintei Ursula von der Leyen este...

Vor fi simplificate procedurile vamale dintre R. Moldova și statele din zona euromediteraneeană

Vor fi simplificate procedurile vamale dintre R. Moldova și statele din zona euromediteraneeană Agenții economici din Republica Moldova vor putea să participe mai activ în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.