India acordă cetăţenie în funcţie de religia solicitantului

Publicat:

Guvernul de la New Delhi a aprobat miercuri un proiect de lege privind acordarea cetăţeniei indiene minorităţilor persecutate în ţările musulmane vecine, transmite Reuters, potrivit agerpres., menţionând că este prima tentativă a Indiei de acordare a cetăţeniei pe baza religiei unei persoane.

Luna trecută, ministrul indian de interne Amit Shah a declarat în parlament că, în baza legii propuse, minorităţi non-musulmane – hindu, jainistă, creştină, sikhsă şi parsi – care s-au refugiat în Bangladesh, Pakistan şi Afganistan vor primi cetăţenie indiană.


Citeşte şi: Macron îşi doreşte un dialog strategic ‘fără naivităţi’ cu Rusia

Proiectul de lege de amendare a cetăţeniei a fost introdus pentru prima dată în 2016 de guvernul hindus naţionalist al premierului Narendra Modi, dar a fost retras după ce un partener din alianţă şi-a revocat sprijinul, iar într-o regiune îndepărtată şi cu diversitate etnică, din nord-estul ţării, au izbucnit proteste.

Acordarea cetăţeniei indiene ‘hinduşilor, jainiştilor, budiştilor şi sikşilor care fug de persecuţie’ a fost promisă de Partidul Bharatiya Janata (BJP) al lui Modi în campania pentru alegerile generale din luna mai, câştigate cu un mare avans de liderul naţionalist.

Criticii au denunţat proiectul de lege ca anti-musulman, iar unele partide de opoziţie au dat înapoi, motivând că acordarea cetăţeniei nu se poate face pe baza religiei.

Citeşte şi: Italia permite acostarea a două nave pline cu migranţi

Adoptarea proiectului de lege, care ar putea fi introdus în parlament săptămâna viitoare, va constitui un test pentru partidul BJP, care deţine majoritatea în camera inferioară, nu însă şi în Senat. Pentru a deveni lege, orice proiect trebuie validat de ambele camere ale parlamentului.

În statul Assam (nord-est), epicentrul protestelor, mai multe grupări studenţeşti au declarat că se opun în continuare proiectului, de teamă că zeci de mii de migranţi hindu din ţara vecină Bangladesh vor obţine cetăţenie.

Ministrul de finanţe din Assam, Himanta Biswa Sarma, unul din liderii BJP, a afirmat că proiectul va fi amendat pentru a domoli temerile din această regiune.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Și-a încărcat bagajul cu țigări și a pornit spre Marea Britanie

Și-a încărcat bagajul cu țigări și a pornit spre Marea Britanie Un pasager a fost depistat pe Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) cu valiza plină cu...

Permisele de conducere ale moldovenilor din Grecia vor putea fi preschimbate

Permisele de conducere ale moldovenilor din Grecia vor putea fi preschimbate Moldovenii stabiliți în Grecia, care dețin un permis conducere moldovenesc, își vor putea obține...

Combaterea dezinformării și propagandei. Ce acțiuni întreprinde Moldova

Combaterea dezinformării și propagandei. Ce acțiuni întreprinde Moldova La Sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (AP OSCE),...

Alertă cu bombă! Aeroportul este evacuat

Alertă cu bombă! Aeroportul este evacuat Alertă cu bombă pe Aeroportul Internațional Chișinău (AIC). Citește și: Vin intemperiile! Avertizare Cod galben de vreme rea Sute de pasageri...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.