India: Cel puţin 34 de fete dintr-un adăpost pentru copii au fost abuzate sexual

Publicat:

Cel puţin 34 de fete au fost abuzate sexual într-un adăpost pentru copii finanţat de stat la Muzaffarpur, în estul Indiei, conform celui mai recent raport medical primit de poliţie, a spus sâmbătă un oficial, potrivit dpa, potrivit agerpres.

Toate fetele, cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani, care locuiau în acel cămin din statul Bihar au fost mutate acum în alte centre, iar 10 persoane au fost arestate, inclusiv persoana care conducea organizaţia non-profit ce administra adăpostul, a spus un oficial din poliţie.


Citește și : SUA: Incident armat în Texas; cinci persoane găsite împuşcate mortal

Conform unui raport medical precedent, 29 din cele 44 de fete din respectivul adăpost au fost agresate sexual. “Cel mai nou raport al echipei medicale precizează că numărul (victimelor) este de 34”, a spus responsabilul poliţiei.

Cazurile au ieşit la lumină când Institutul de Ştiinţe Sociale Tata din Mumbai, care a efectuat un sondaj cu astfel de instituţii, a înaintat un raport conform căruia fetele de la cămin s-au plâns de abuzuri sexuale repetate.

Citește și : Austria își dorește evitarea unui Brexit dur, afirmă Sebastian Kurz

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sindicaliștii cer ca majorarea vârstei de pensionare a femeilor să se oprească la 61 de ani sau stabilirea unui moratoriu pentru o perioadă

Sindicaliștii cer ca majorarea vârstei de pensionare a femeilor să se oprească la 61 de ani sau stabilirea unui moratoriu pentru o perioadă Sindicaliștii consideră...

Judecătoarea Ecaterina Buzu va fi evaluată a treia oară de Comisia Pre-Vetting, după ce CSJ i-a admis contestația

Judecătoarea Ecaterina Buzu va fi evaluată a treia oară de Comisia Pre-Vetting, după ce CSJ i-a admis contestația Judecătoarea Ecaterina Buzu, candidată la funcția de...

Natalia Trofim, noul membru al Curții de Conturi

Natalia Trofim, noul membru al Curții de Conturi Parlamentul a numit un nou membru al Curții de Conturi. Deputații au aprobat numirea Nataliei Trofim în...

Parlamentul a ratificat Acordul dintre Guvernul R.Moldova și Guvernul R.Lituania privind cooperarea tehnică și financiară

Parlamentul a ratificat Acordul dintre Guvernul R.Moldova și Guvernul R.Lituania privind cooperarea tehnică și financiară Parlamentul a ratificat Acordul  dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.