India : Ciclonul Ockhi a provocat moartea a 39 de persoane

Publicat:

Ciclonul Ockhi a provocat moartea a 39 de persoane în statele Tamil Nadu şi Kerala din sudul Indiei, iar 167 de pescari sunt în continuare daţi dispăruţi, au anunţat marţi autorităţile, citate de Xinhua, conform agerpres .

Ciclonul a afectat săptămâna trecută mai multe districte din zonele de coastă din cele două state.


“Zece persoane şi-au pierdut viaţa în Tamil Nadu, iar alte 29 (au murit) în Kerala. Chiar dacă numărul exact al persoanele dispărute nu este cunoscut, din informaţiile disponibile nu se ştie încă nimic despre 74 de pescari din Tamil Nadu şi 93 de pescari din Kerala”, a declarat presei Sanjeev Kumar Jindal, oficial din cadrul Ministerului de Interne din India.

Potrivit acestuia, 220 de pescari din Tamil Nadu, 390 din Kerala şi 27 din Lakshadweep au fost salvaţi până în prezent.

Citește și : Guvernul bulgar lansează un audit aprofundat al spitalelor publice pentru a scoate la lumină cazurile de corupție

După ciclon, autorităţile au trimis două unităţi din cadrul Forţei Naţionale de Răspuns la Dezastre (NDRF) şi şapte echipe din cadrul Forţelor Naţionale pentru a contribui la operaţiunile de salvare a pescarilor aflaţi în pericol. De asemenea, s-a dispus trimiterea de personal din cadrul Marinei Indiene, Forţelor Aeriene şi de la Garda de Coastă pentru a ajuta la operaţiunile de căutare şi salvare.

Marţi, autorităţile au declarat stare de alertă în statele Gujarat şi Maharashtra din vestul ţării după ce meteorologii au prognozat că ciclonul Ockhi va ajunge în sudul statului Gujarat la miezul nopţii.

În Maharashtra, autorităţile au ordonat marţi închiderea şcolilor şi a facultăţilor în Mumbai şi în districtele limitrofe din cauza “prognozelor de vreme severă”.

Format în Marea Arabiei, ciclonul Ockhi a provocat de vineri moartea a 13 persoane în Sri Lanka, înainte de a se îndrepta către India.

Această zonă de coastă este vulnerabilă la furtunile sezoniere care pot provoca pagube imense între lunile aprilie şi decembrie. În 1999, un ciclon a provocat moartea a peste 8.000 de persoane în statul indian Odisha.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău

Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău Un automobil a luat foc din mers pe traseul Bălți-Chișinău în apropierea localității Coșcodeni din...

Caz tragic la Criuleni. Un bărbat s-a înecat într-un lac de acumulare a apei pentru irigare

Caz tragic la Criuleni. Un bărbat s-a înecat într-un lac de acumulare a apei pentru irigare Un bărbat de 38 de ani a decedat după...

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.