X

India este copleșită de coronavirus. Numărul contagierilor s-a dublat!

Numărul contagierilor cu noul coronavirus s-a dublat în India într-o singură săptămână, ajungând de la 2.000 la 4.067 de cazuri, şi au fost raportate cel puţin 109 decese, din care 32 în ultimele 24 de ore, relatează luni EFE, potrivit agerpres.

Ce mai recent bilanţ al Ministerului Sănătăţii privind evoluţia COVID-19 în India arată că cele 32 de decese reprezintă cel mai înalt prag înregistrat în 24 de ore şi că pentru a patra zi consecutivă au fost raportate cel puţin 500 noi cazuri de infectare.

Citește și: Norvegia trimite o echipă medicală în Italia

Ministerul indian a precizat că se înregistrează o curbă ascendentă a cazurilor, fapt care duce la o dublare a numărului de contagieri în această ţară de 1,3 miliarde de locuitori la fiecare 4,1 zile.

Această creştere a cazurilor este atribuită celebrării unui eveniment religios într-o moschee din New Delhi la care au participat mii de persoane, dintre care unele erau purtătoare ale virusului.

În ultimele săptămâni, autorităţile indiene şi-au dublat eforturile pentru a-i găsi pe cei care au participat la acel eveniment, în încercarea de a frâna răspândirea noului coronavirus. Dacă acel eveniment religios nu ar fi avut loc în prezenţa unui public numeros, dublarea cazurilor în ţară ar fi avut nevoie de încă o săptămână pentru a fi realizată, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Citește și: Apple va produce 1 milion de măşti pe săptămână

În India a fost adoptată pe 25 martie măsura de izolare totală a populaţiei, care ar trebui să se încheie în data de 15 aprilie. Ea a fost decretată după închiderea progresivă a graniţelor în urma creşterii numărului de cazuri de coronavirus pe plan mondial.

Această ţară asiatică, a doua cu cel mai mare număr de locuitori din lume după China, încearcă să frâneze răspândirea noului virus, îngrijorată de efectul devastator asupra unei populaţii majoritar sărace şi având un sistem sanitar deficitar, ce poate ajunge foarte repede în pragul colapsului.

Tags: coronaviruscovid-19IndiaNew Delhi
Categorii: Știrile zilei