India plănuieşte o candidatură pentru Jocurile Olimpice din 2036

Publicat:

India se gândeşte serios la o candidatură pentru găzduirea Jocurilor Olimpice din 2036, a anunţat ministrul indian al sporturilor, Anurag Thakur, citat de Reuters, potrivit agerpres.

A doua cea mai populată ţară a lumii a mai organizat până acum Jocurile Asiei şi Jocurile Commonwealth-ului, iar ministrul Thakur a declarat în Times of India că este timpul potrivit ca India să găzduiască o Olimpiadă.


”Dacă India produce noutăţi în fiecare sector, de la producţie la servicii, de ce nu şi în domeniul sportului? India ia în considerare foarte serios o candidatură pentru JO 2036”, a spus oficialul indian.

Comitetul Internaţional Olimpic a anunţat că se află în discuţii preliminarii cu zece oraşe, dar nu a dezvăluit încă intervalul de timp în care va acorda organizarea ediţiei 2036 a JO de vară.

Paris, Los Angeles şi Brisbane vor găzdui ediţiile din 2024, 2028 şi 2032, iar pentru ediţia din 2036 printre candidaţii potenţiali se numără Indonezia, Coreea de Sud şi Qatar, gazda Mondialului de fotbal din acest an. Germania ia în considerare o nouă candidatură olimpică, în pofida opoziţiei din partea propriilor cetăţeni.

Thakur a spus că guvernul va consulta Comitetul olimpic indian (IOA) şi va pregăti o foaie de parcurs înaintea sesiunii CIO din 2023, găzduită la Mumbai: ”Sesiunea CIO este un eveniment prestigios pentru India şi indiferent de paşii care trebuie făcuţi pentru o candidatură alături de IOA, guvernul îi va sprijini. Trebuie să fie o pregătire comună”.

New Delhi a găzduit Jocurile Asiei în 1951 şi 1982, Jocurile Commonwealth-ului în 2010.

Statul Gujarat, de unde este originar primul ministru Narendra Modi, este prezentat ca o posibilă gazdă a întrecerilor olimpice.

”Gujarat şi-a exprimat de mai multe ori interesul de a găzdui olimpiada. Ei au infrastructura… De asemenea, este parte a manifestului guvernului statului intenţia de a organiza Jocurile Olimpice la Gujarat”, a adăugat Thakur.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

Ploile torențiale fac ravagii în Nepal: cel puțin 11 oameni au murit

Cel puțin 11 persoane au decedat în Nepal în urma inundațiilor și alunecărilor de teren provocate de ploile torențiale care au durat zile întregi,...

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA)

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA) Între 462.000 și 728.000 de soldați ruși...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.