X

India se îndreaptă spre o dictatură, avertizează premierul pakistanez

India se îndreaptă spre o dictatură, a avertizat miercuri prim-ministrul pakistanez Imran Khan, citat de DPA, scrie agerpres.

Guvernul indian al lui Narendra Modi aminteşte de evoluţia Germaniei între 1933 şi 1945 de la o democraţie liberală la un stat fascist, a declarat Khan, în marginea Forumului Economic Mondial din oraşul elveţian Davos.

Citește și : Macron: ‘Negarea’ existenţei Israelului ca stat constituie o nouă formă de antisemitism

“Dacă aş fi indian, aş fi speriat, pentru că este exact cum se întâmpla în Germania nazistă”, când erau luaţi ca ţintă intelectuali, jurnalişti şi oameni obişnuiţi, a adăugat Khan.

Politicianul pakistanez şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la o recentă lege din India ce facilitează imigraţia pentru imigranţii non-musulmani din ţări vecine precum Afganistan, Pakistan şi Bangladesh.

Populaţia de 1,3 miliarde de locuitori a Indiei include aproximativ 200 de milioane de musulmani. Populaţia puterii sale rivale din Asia de Sud, Pakistanul, este majoritar musulmană.

Khan a spus că a ridicat problema la întâlnirea sa cu preşedintele SUA, Donald Trump, la Davos.

Politicile Indiei care favorizează comunitatea majoritar hindusă amintesc de politicile rasiale ale lui Hitler, a subliniat Khan.

Tensiunile interne pe care legea le-a provocat în India au crescut de asemenea riscul unei confruntări militare cu Pakistanul, a avertizat el.

Citește și : Premierul spaniol promite că noul său guvern de coaliţie va respecta ‘disciplina bugetară’

De când proiectul de lege a fost adoptat în decembrie, proteste violente au izbucnit în rândul minorităţii musulmane şi al studenţilor în India.

Deşi Modi ar putea încerca să distragă atenţia de la această problemă cu un război, un conflict real între cele două puteri nucleare este de neconceput, a notat Khan.

Tags: Asia de SudDonald TrumpImran KhanIndiajurnaliştiNarendra ModipakistanSUA
Categorii: Știrile zilei