X

India trimite înapoi în China kiturile de testare pentru coronavirus

Beijingul a criticat drept “nedreaptă” şi “iresponsabilă” decizia Indiei de a sista folosirea de kituri de testare pentru detectarea noului coronavirus produse în China, după ce autorităţile medicale indiene au invocat considerente de calitate pentru a nu mai folosi aceste teste, transmite marţi Reuters, potrivit agerpres.

Consiliul indian pentru Cercetări Medicale, principala agenţie indiană care se ocupă de epidemia de COVID-19, a anunţat luni că intenţionează să returneze kiturile de testare de anticorpi achiziţionate de la două companii chineze, din cauza nivelului slab de precizie al acestor teste.

Citește și: Mareşalul Khalifa Haftar respinge acordul mediat de ONU: ‘Am mandatul poporului libian!’

Ambasada Chinei s-a declarat profund preocupată de decizia Indiei, iar autorităţile chineze au validat echipamentele de testare produse de cele două firme, Guangzhou Wondfo Biotech şi Zhuhai Livzon Diagnostics.

“Este nedrept şi iresponsabil pentru anumiţi indivizi să eticheteze produse chinezeşti drept ‘defecte’ şi să le examineze pornind de la această prejudecată”, conform unui comunicat al ambasadei dat publicităţii de purtătoarea de cuvânt Ji Rong. Companiile chineze au exportat echipamente către mai multe ţări din Europa, Asia şi America Latină fără nicio problemă, a adăugat ea.

China a încercat să ajute India în lupta cu noul coronavirus prin acţiuni concrete şi s-a asigurat că nivelul de calitate al exporturilor sale medicale este o prioritate pentru producători, a mai susţinut Ji.

Compania Wondfo Biotech a precizat într-un comunicat că echipamentele sale medicale sunt de calitate, iar acest lucru a fost validat inclusiv de Consiliul indian pentru Cercetări Medicale în momentul emiterii licenţei de import.

Aceste neînţelegeri diplomatice dintre India şi China se manifestă la doar câteva zile după ce Beijingul a criticat decizia autorităţilor indiene de a intensifica controlul asupra investiţiilor provenite din ţările vecine (printre care şi China), decizie percepută drept o strategie de a împiedica preluări oportuniste ale unor companii indiene de companii din China, pe fundalul pandemiei de coronavirus.

Cele două ţări au luat măsuri pentru a-şi îmbunătăţi relaţiile bilaterale însă India are un puternic sentiment de neîncredere în China din cauza unor mai vechi probleme de frontieră şi a politicilor Beijingului de a-şi spori influenţa în regiune, comentează Reuters.

India a comandat peste 500.000 de kituri chinezeşti de testare a anticorpilor pentru noul coronavirus în cursul acestei luni, în cadrul unei strategii de a-şi mări capacitatea de testare a populaţiei, considerată una dintre cele mai reduse la nivel internaţional.

Testele de anticorpi realizate pe sânge recoltat de la subiecţi nu identifică de fiecare dată infecţiile aflate în stadii incipiente, însă arată dacă subiecţii au fost infectaţi cu respectivul virus în trecut, chiar dacă nu au prezentat niciun simptom.

Prin comparaţie, testele standard de identificare a noului coronavirus determină dacă o persoană este purtătoare a virusului prin analiza materialului recoltat din secreţiile acesteia.

Citește și: Curtea Supremă a Braziliei dă undă verde pentru anchetarea lui Jair Bolsonaro

Mai multe state indiene au anunţat că testele “made in China” au dat rezultate contradictorii. Autorităţile din Rajasthan au precizat că au folosit astfel de teste de anticorpi pe pacienţi care erau deja confirmaţi cu noul coronavirus, însă unele dintre rezultate au fost negative.

De cealaltă parte, purtătoarea de cuvânt a Ambasadei chineze în India a precizat că aceste testări de anticorpi trebuie realizate cu profesionalism pentru a produce rezultate cu nivel înalt de precizie.

“Sunt cerinţe stricte de depozitare, transportare şi folosire a testelor rapide de anticorpi pentru COVID-19. Orice operaţiune care nu este derulată de profesionişti în conformitate cu specificaţiile produsului va conduce la variaţii ale preciziei de testare”, a mai precizat ea.

Tags: anticorpiChinaConsiliul indian pentru Cercetări Medicalecoronaviruscovid-19GuangzhouIndiaJi Rongkituri de testareWondfo BiotechZhuhai Livzon Diagnostics
Categorii: Știrile zilei