X

India va lansa a doua misiune pe Lună pe 22 iulie

India va lansa un al doilea modul spaţial către Lună, fără echipaj uman la bord, pe 22 iulie, aceasta fiind a doua misiune de acest tip plănuită de agenţia de profil indiană după reuşita din 2008, potrivit Reuters, scrie mediafax.

Sonda Chandrayaan-2, construită de Indian Space Research Organisation (ISRO), va fi lansată pe 22 iulie, la ora 09.13 GMT, a anunţat agenţia.

Citește și : Iranul denunță la ONU ‘terorismul economic’ al SUA

O primă tentativă de lansare a misiunii a avut loc pe 15 iulie, dar oficialii indieni au anulat evenimentul din cauza unor “probleme tehnice”.

Chandrayaan-2 este cea mai sofisticată misiune realizată până în prezent de ISRO. Dacă va avea succes, India va deveni a patra ţară, după SUA, Rusia şi China, care plasează un rover pe suprafaţa Lunii.

Agenţia spaţială indiană vrea să plaseze un rover în regiunea polară sudică a Lunii.

Citește și : Deversări de petrol în Atlanticul de Nord de pe o platformă petrolieră a companiei ExxonMobil

Chandrayaan-2 este o versiune avansată a Chandrayaan-1, misiunea indiană lansată în 2008, prin care a fost confirmată prezenţa moleculelor de apă pe Lună.

Tags: Chandrayaan-2IndiaISROlunamisiune
Categorii: Știrile zilei