Indigenii Rapa Nui au votat în favoarea creării celei mai mari zone marine protejate în jurul Insulei Paştelui

Publicat:

Indigenii Rapa Nui, locuitorii Insulei Paştelui, aparţinând Chile, au aprobat crearea unei noi zone marine protejate, cea mai mare din America de Sud, a informat luni guvernul chilian, citat de AFP.

În timpul unei consultări populare desfăşurate duminică, rezidenţii au votat în favoarea creării unei zone marine protejate de 720 000 de kilometri pătraţi în jurul acestei insule emblematice, situată la 3.500 de kilometri de continent.


Aceasta “constituie crearea celei mai mari zone marine de coastă protejate din America de Sud”, a declarat Ministrul Mediului, Marcelo Mena, în intervenţia sa la Congresul zonelor marine protejate IMPAC4, care a debutat luni în La Serena (nordul ţării).

La rândul său, ministrul chilian de externe Heraldo Muńoz a descris vestea drept un “progres istoric”.

Zonele protejate marine sunt arii în care activitatea umană este restricţionată sau chiar interzisă în vederea conservării speciilor de animale.

În cadrul respectivei consultări populare, locuitorii au aprobat, de asemenea, administrarea comună a acestei zone cu reprezentaţii statului şi au votat ca pescuitul “să fie efectuat exclusiv în manieră artizanală de către populaţia Rapa Nui”.

“A fost un proces lung însă lupta abia începe. Ca popor, lansăm un strigăt, spunem “nu pescuitului ilegal, nu pescuitului industrial în apele noastre, nu exploatărilor miniere, vrem să fim un exemplu la nivel internaţional”, a comentat Poki Tane Haoa, reprezentantul guvernului pe Insula Paştelui.

Apele tropicale ale acestei insule, cunoscute pentru statuile monumentale Moai, adăpostesc recifele de corali, dintre care unele unice în lume din cauza locaţiei izolate.

Cu toate acestea, există mai multe ameninţări, cum ar fi supra-exploatarea resurselor de pescuit, creşterea numărului de turişti, acidificarea oceanelor şi schimbările climatice.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ministra Sănătății a avut o întrevedere cu înalți oficiali ai OMS

Ministra Sănătății a avut o întrevedere cu înalți oficiali ai OMS Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a avut ieri, 1 iulie, o întrevedere cu înalți oficiali...

Forţele aeriene ucrainene anunţă că au distrus un depozit de muniţii rusesc în Crimeea

Forţele aeriene ucrainene anunţă că au distrus un depozit de muniţii rusesc în Crimeea Comandantul forţelor aeriene ucrainene, Mikola Oleşciuk, a declarat marţi că acestea...

Usatîi vorbește despre ‘greșeala lui Spînu’: Este nevoie de o conducere profesionistă, care va dezvolta CFM

Usatîi vorbește despre 'greșeala lui Spînu': Este nevoie de o conducere profesionistă, care va dezvolta CFM Andrei Spînu greșește, atunci când spune că statul nu...

Alaiba îl acuză pe Ceban că susține business-ul rusesc: Cumpără membrane bituminoase pentru reparațiile din oraș de la o companie din Rusia

Alaiba îl acuză pe Ceban că susține business-ul rusesc: Cumpără membrane bituminoase pentru reparațiile din oraș de la o companie din Rusia Ministrul Economiei Dumitru...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.