Indignare după mediatizarea unor fotografii cu un migrant şi fiica sa înecaţi în timp ce încercau să treacă clandestin din Mexic în SUA

Publicat:

Fotografii tragice cu corpurile neînsufleţite ale unui migrant şi fiicei sale în vârstă de doi ani, înecaţi în timp ce încercau să treacă clandestin din Mexic în SUA, au fost intens mediatizate şi au provocat indignare, ilustrând riscurile la care se expun migranţii care traversează acea frontieră, relatează AFP, potrivit agerpres.

Oscar Martinez Ramirez, un bucătar în vârstă de 25 de ani, plecase din El Salvador împreună cu soţia sa în vârstă de 21 de ani şi cu fetiţa lor. Ei au ajuns săptămâna trecută la Matamoros, în statul mexican Tamaulipas, după ce au traversat întreg teritorul Mexicului, iar duminică după-amiază au decis să încerce împreună cu un prieten să treacă înot către SUA fluviul Rio Bravo, sau Rio Grande în terminologia americană.


Citește și : Merkel se arată deschisă unui compromis în problema alegerii liderului Comisiei Europene

Tatăl şi-a luat fetiţa în spate în interiorul tricoului său şi a încercat astfel să traverseze fluviul înot. Însă ei au fost luaţi de curenţii puternici şi s-au înecat sub privirile femeii, care a reuşit să se reîntoarcă în viaţă pe malul mexican al fluviului.

Fotografiile cu cele două cadavre cu faţa în jos pe malul fluviului intens distribuite pe reţelele de socializare au impresionat opinia publică, inclusiv în Mexic, unde guvernul este ţinta unor critici severe pentru măsurile luate împotriva migranţilor clandestini care încearcă să ajungă în SUA, după ce preşedintele american Donald Trump a ameninţat Mexicul cu represalii economice dacă nu opreşte valul migrator.

Agenţia ONU pentru refugiaţi, UNHCR, ”este profund şocată la vederea fotografiilor sfâşietoare cu corpurile neînsufleţite ale lui Oscar Alberto Martinez Ramirez şi fiicei sale de 23 de luni, Valeria”, notează această agenţie într-o declaraţie citată de Reuters, comparând aceste imagini cu cele ale copilului sirian Alan Kurdi, găsit înecat în anul 2015 pe ţărmul turc al Mediteranei după ce barca gonflabilă în care se afla familia sa s-a scufundat.

Citește și : Generele lui Trump va dezvălui partea politică a planului de pace pentru Orientul Mijlociu la ‘momentul oportun’

La rândul său, înaltul comisar al ONU pentru refugiaţi, Filippo Grandi, a spus că migranţii şi-au riscat viaţa pentru că nu au putut obţine protecţia la care au dreptul conform dreptului internaţional.

https://twitter.com/harigovind_pa/status/1143867128124100608

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Alianța creată de Viktor Orban va deveni oficial grup în Parlamentul European

Alianța creată de Viktor Orban va deveni oficial grup în Parlamentul European Noua alianță de partide de extremă dreapta a premierului ungar Viktor Orban din...

Nebunie în Franța: Nu s-a mai întâmplat de peste 40 de ani

Nebunie în Franța: Nu s-a mai întâmplat de peste 40 de ani Rata de participare la turul doi al alegerilor legislative anticipate din Franţa a...

Caniculă extremă! Se anunță temperaturi de până la +40 de grade celsius

Caniculă extremă! Se anunță temperaturi de până la +40 de grade celsius Ne așteaptă temperaturi de foc săptămâna viitoare. Meteorologii anunță valori termice de până...

Trei pensionare, victime ale escrocilor. Au pierdut prin înșelătorie 35 de mii de euro

Trei pensionare, victime ale escrocilor. Au pierdut prin înșelătorie 35 de mii de euro Escrocheria cunoscută sub numele de „Ruda implicată în accident” continuă să...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.