X

Indonezia a pierdut peste 500 de medici din cauza pandemiei

Indonezia a pierdut peste 500 de medici care au murit din cauza COVID-19, în condiţiile în care numărul record de infecţii zilnice raportat în ţară a făcut din acest stat noul epicentru al pandemiei de coronavirus din Asia, relatează dpa, potrivit agerpres.

“545 de colegi (medici) au murit până pe 17 iulie, majoritatea în provincia Java de Est, urmată de Jakarta şi Java Centrală”, a declarat duminică Mahesa Paranadipa, un reprezentant al Asociaţiei Medicilor din Indonezia, în cadrul unei conferinţe de presă.

Citește și : Programul American de imigrare DACA, adoptat în timpul Administrației Obama, invalidat

Capitala Indoneziei Jakarta şi provinciile Java de Est şi Java Centrală sunt situate pe insula dens populată Java, aflată în lockdown, împreună cu insula învecinată Bali, din 3 iulie pentru a stopa răspândirea variantei Delta a coronavirsului.

Paranadipa a spus că numărul medicilor care au murit în iulie a fost de 114, o creştere de peste 100% comparativ cu 51 de decese înregistrate în iunie.

Medicii au declarat că spitalele din Indonezia au înregistrat o creştere a numărului de pacienţi internaţi cu coronavirus şi funcţionează la o capacitate peste limita normală.

Citește și : Sajid Javid, ministrul britanic al Sănătăţii, infectat cu SARS-CoV-2

Autorităţile sanitare din Indonezia au declarat că au fost aduse mai multe paturi în unităţile medicale şi au construit noi spitale de urgenţă pentru pacienţii cu simptome uşoare.

Ministrul sănătăţii Budi Gunadi Sadikin a declarat vineri că medicii au început să primească vaccinul Moderna la rapel, după vaccinul chinezesc Sinovac pe care l-au primit ca primă doză.

Tags: DeltaindoneziaJava CentralăJava de EstMahesa Paranadipa
Categorii: Știrile zilei