Indonezia cere încetarea războiului din Ucraina în prezenţa lui Lavrov

Retno Marsudi, ministrul de externe al Indoneziei, ţara gazdă a G20 anul acesta, a cerut vineri încetarea războiului din Ucraina în prezenţa omologul său rus, Serghei Lavrov, transmite AFP, potrivit agerpres.  

“Este responsabilitatea noastră să punem capăt războiului cât mai curând posibil şi să ne rezolvăm diferendele la masa negocierilor, nu pe câmpul de luptă”, a declarat ea în deschiderea unei reuniuni a şefilor diplomaţiei grupului care se desfăşoară la Bali.

Citește și :  După demisia lui Johnson, Biden afirmă că doreşte continuarea ‘strânsei cooperări’ cu Regatul Unit

La această reuniune participă secretarul de stat american, Antony Blinken, şi omologul său rus, Serghei Lavrov, care nu s-au întâlnit de la începutul războiului din Ucraina.

Invazia Ucrainei de către Rusia şi repercusiunile acesteia la nivel mondial asupra economiei şi geopoliticii vor fi în centrul discuţiilor, dar căutarea unui consens se anunţă a fi dificilă, iar schimburile de opinii este de aşteptat să fie tensionate între occidentali şi Moscova.

Citește și : Boris Johnson îi va lăsa succesorului său ‘deciziile bugetare majore’ (Downing Street)

This post was last modified on 08/07/2022 09:26 09:26

Tags: G20razboiRetno MarsudiSerghei Lavrovucraina
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina