Indonezia consolidează securitatea înainte de reînvestirea în funcţia de preşedinte a lui Joko Widodo. Zeci de mii de polițiști și militari vor fi pe străzi!

Publicat:

Autorităţile indoneziene vor desfăşura 31.000 de poliţişti şi militari pentru a asigura securitatea cu ocazia ceremoniei de reînvestire în funcţia de preşedinte a lui Joko Widodo, duminică, şi au interzis demonstraţiile în această perioadă, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Măsurile de siguranţă au fost întărite după ce ministrul securităţii, Wiranto, a fost înjunghiat săptămâna trecută, de un militant islamist, în timpul unei deplasări pe insula Java. Ministrul se recuperează acum în spital.


Citește și: Trump l-a sunat pe Erdogan să-i ceară oprirea INVAZIEI în Siria

Indonezia, ţara cu cea mai numeroasă populaţie musulmană, s-a confruntat în ultimele săptămâni şi cu proteste antiguvernamentale, conduse de studenţi, la Jakarta şi în alte oraşe, proteste care au degenerat uneori în violenţe.

Conform lui Argo Yuwono, purtător de cuvânt al poliţiei din Jakarta, decizia de a nu permite manifestaţiile a fost luată pentru ‘a menţine demnitatea statului’, având în vedere în special că la ceremonia de inaugurare vor asista şi lideri străini.

Poliţia a anunţat luni că au fost arestaţi 22 de presupuşi militanţi în diferite locuri din ţară, în cadrul unei operaţiuni preventive a unităţii antiteroriste.

Au fost arestaţi, de asemenea, doi membri ai grupării Jamaah Ansharut Daulah (JAD), având legături cu Statul Islamic, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei naţionale, Dedi Prasetyo. Cei doi plănuiau atacuri sinucigaşe în oraşele Solo and Yogyakarta, dar complotul nu avea legătură cu ceremonia de duminică.

Citește și: Trump impune SANCȚIUNI împotriva Turciei

Joko Widodo a fost reales preşedinte în luna aprilie. La ceremonia de reînvestire a sa în funcţie vor fi prezenţi lideri din state din regiune, precum Australia şi Malaezia.

Indonezia încearcă să înăsprească legislaţia antiteroristă după ce o serie de atacuri sinucigaşe cu bombe, atribuite grupării JAD, s-au soldat cu mai mult de 30 de victime anul trecut în oraşul Surabaya.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură Serialele "The Bear", "Shogun" şi "Baby Reindeer" sunt cotate...

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii

Disneyland Paris bate, de Ziua Naţională a Franţei, recordul lumii la focuri de artificii Un foc de artificii care a iluminat cerul parcului de distracţii...

Un întreg sat din Italia a decis să alerge împreună cu primarul pentru a-l ajuta să slăbească

Un întreg sat din Italia a decis să alerge împreună cu primarul pentru a-l ajuta să slăbească Primarul Luciano Fregonese, 47 de ani, din Valdobbiadene,...

Escrocheria ‘Ruda implicată în accident rutier’: Cetățenii sunt îndemnați de oamenii legii să anunțe poliția

Escrocheria 'Ruda implicată în accident rutier': Cetățenii sunt îndemnați de oamenii legii să anunțe poliția Cetățenii care sunt telefonați de persoane necunoscute și care sunt...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.