X

Indonezia declară stare de urgenţă şi eliberează zeci de mii de deţinuţi

Preşedintele indonezian Joko Widodo (foto) a declarat marţi stare de urgenţă naţională de sănătate publică din cauza pandemiei COVID-19 şi a anunţat măsuri de ajutorare a persoanelor cu venituri reduse, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Printre măsurile respective figurează extinderea ajutoarelor sociale, furnizarea de alimente pentru categoriile defavorizate şi acordarea de discounturi la preţul energiei electrice.

Citește și: SUA instalează baterii Patriot în Irak

De asemenea, autorităţile de la Jakarta au anunţat că vor fi eliberaţi 30.000 de deţinuţi pentru a evita propagarea virusului SARS-CoV-2 în penitenciarele suprapopulate din Indonezia.

Un document emis de Ministerul Justiţiei şi Drepturilor Omului şi consultat de Reuters indică faptul că deţinuţii care au executat jumătate din durata pedepsei cu închisoarea vor fi eligibili pentru eliberarea condiţionată.

Bambang Wiyono, purtător de cuvânt ministerului citat, a precizat că aproximativ 30.000 de deţinuţi sunt vizaţi de această măsură.

Citește și: Vicarul Romei este INFECTAT cu coronavirus

Până în prezent, Indonezia a raportat 1.414 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 122 de decese, însă mai mulţi experţi cred că lipsa testării ascunde amploarea situaţiei reale.

Datele oficiale arată că în închisorile indoneziene se află 270.386 de deţinuţi, cu mai mult decât dublul capacităţii penitenciarelor. În multe dintre acestea condiţiile de igienă sunt precare, ceea ce face ca deţinuţii să fie şi mai vulnerabili noul coronavirus.

Tags: coronavirusdetinutiindoneziaJakartaJoko WidodopandemieSARS-CoV-2stare de urgenta
Categorii: Știrile zilei