X

Indonezia: Două cutremure s-au produs în Insulele Maluku şi Sulawesi

Două cutremure cu magnitudinea 6,3 şi 5,8 s-au produs duminică dimineaţă în Insulele Maluku şi respectiv Sulawesi din Indonezia, a anunţat Institutului american de geofizică (USGS), citat de Reuters, scrie Agerpres.

Epicentrul cutremurului din Insulele Maluku a fost stabilit la o adâncime de 76,5 kilometri, la aproximativ 147 de kilometri nord-vest de oraşul Ternate.

Citește și : NATO confirmă că prevede o instalaţie de stocaj pentru echipament militar american în Polonia

Pentru moment nu a fost emisă o atenţionare de tsunami şi nu se ştie dacă există pagube.

Cutremurul din Insula Sulawesi a avut epicentrul la aproximativ 125 de kilometri sud-est de oraşul Palu, la o adâncime de 36 de kilometri.

Deocamdată nu se cunoaşte dacă seismul a produs victime.

Un cutremur urmat de tsunami s-a soldat cu moartea a peste 2.000 de persoane în Insula Sulawesi anul trecut.

Citește și : Maduro îl acuză pe Guaido că pregăteşte un complot pentru a-l asasina: „Am dejucat un plan al marionetei diabolice, pe care el îl conducea personal”

Tags: cutremureindoneziaMalukuPaluSulawesiUSGS
Categorii: Știrile zilei