Indonezia eliberează o australiancă condamnată pentru trafic de droguri

Prima membră a unei bande de traficanţi de heroină numită “Cei nouă din Bali” urmează a fi eliberată din închisoare miercuri după 13 ani în spatele gratiilor, un caz ce a provocat o criză diplomatică între Indonezia şi Australia, relatează France Presse, potrivit agerpres.

Renae Lawrence, o australiană de 41 de ani şi singura femeie din bandă, a fost arestată în 2005, când încerca să ia avionul pe aeroportul internaţional din Bali, o destinaţia turistică preferată în Indonezia. Ea avea ascunse 2,6 kilograme de heroină.

Citeşte şi: Trump îşi apără fiica în scandalul emailurilor de la Casa Albă: ‘Fake news!’

Iniţial, ea a fost condamnată la închisoare pe viaţă, însă pedeapsa i-a fost redusă la 20 de ani de închisoare pentru bună purtare.

Ora exactă a eliberării sale nu este cunoscută.

“Renae Lawrence este în stare bună de sănătate. Arată fericită, dar şi puţin nervoasă”, a declarat pentru AFP directorul închisorii din Bangli, Made Suwendra.

Probabil că ea va fi expulzată după ieşirea din închisoare.

Poliţia din statul australian New South Wales a declarat că ea face obiectul a două mandate de arestare în ţara sa. Potrivit presei australiene, ea este urmărită pentru conducerea unei maşini furate.

Citeşte şi: Un senator republican îl critică dur pe Trump: ‘A făcut din Casa Albă o agenţie de PR pentru MbS’

Şefii australieni ai “Celor nouă”, Andrew Chan şi Myuran Sukumaran, au fost executaţi în 2015, în ciuda criticilor puternice din partea Australiei şi a multiplelor cereri de clemenţă. Execuţia francezului Serge Atlaoui, condamnat în 2007 la pedeapsa cu moartea pentru trafic de droguri, urma să aibă loc în acelaşi timp, dar a fost amânată în ultimul moment.

În iunie, un alt membru al “Celor nouă”, Tan Duc Thanh Nguyen, a murit în închisoare de cancer la stomac. Ceilalţi cinci membri sunt condamnaţi la închisoare pe viaţă.

Legislaţia antidrog a Indoneziei este una dintre cele mai dure din lume.

Tags: Andrew Chanaustraliacei noua din baliindoneziaMyuran SukumaranRenae Lawrencetrafic de heroina
Categorii: Știrile zilei