X

Indonezia înăspreşte restricţiile în capitală

Capitala Indoneziei, Jakarta, a impus vineri restricţii mai stricte privind deplasările şi munca, pe fondul extinderii epidemiei noului coronavirus, informează dpa, potrivit agerpres.

Măsura, care va fi în vigoare două săptămâni, înseamnă că întreprinderile neesenţiale vor fi închise, iar locuitorii nu vor avea voie să iasă afară exceptând cumpărarea de alimente şi alte bunuri de bază, a declarat guvernatorul oraşului Anies Baswedan.

Citeşte şi: Un bebeluş din Filipine a murit de coronavirus

“Pentru următoarele două săptămâni, toţi rezidenţii din Jakarta sunt de aşteptat să rămână acasă, să reducă sau chiar să elimine activităţile în aer liber”, a spus Baswedan, anunţând măsura joi noapte.

“Această măsură este menită să ne ţină pe toţi, familiile noastre, vecinii şi colegii noştri în siguranţă”, a adăugat el.

Cei care o încalcă riscă o amendă de până la 100 milioane de rupii (6.370 de dolari).

Autorităţile din Jakarta au declarat luna trecută stare de urgenţă după ce cazurile de COVID-19 s-au înmulţit în oraşul de 10 milioane de locuitori, închizând parcurile publice şi centrele de divertisment şi impunând măsuri de distanţare socială.

Joi, Indonezia a raportat 40 de decese de COVID-19, cel mai mare număr de victime într-o singură zi de la anunţul primelor cazuri la începutul lunii trecute.

Noile decese au ridicat numărul lor total la 280. Mai mult de jumătate dintre morţi şi din cele 3.293 de cazuri confirmate în întreaga ţară s-au înregistrat în Jakarta.

Citeşte şi: Mai marii Europei au hotărât un plan de susţinere de 500 de miliarde de euro

Preşedintele Joko Widodo a declarat joi că funcţionarii publici, angajaţii companiilor de stat şi membrii armatei şi ai poliţiei nu vor avea voie să călătorească în oraşele lor natale pentru a sărbători Eid al-Fitr luna viitoare. Interdicţia afectează aproximativ 7 milioane de persoane.

Săptămâna trecută, Joko a decis să permită ca milioane de musulmani să călătorească pentru a sărbători Eid în oraşele lor natale, în ciuda temerilor de răspândire a coronavirusului.

Tags: Anies Baswedancoronaviruscovid-19Eid al-FitrindoneziaJakartaJoko Widodo
Categorii: Știrile zilei