X

Indonezia propune un plan pentru a pune capăt războiului dintre Rusia şi Ucraina, inţiativă deja criticată

Ministrul indonezian al apărării, Prabowo Subianto, a propus sâmbătă un plan pentru a pune capăt războiului dintre Rusia şi Ucraina, în cadrul unei conferinţe pe teme de apărare şi securitate desfăşurate în Singapore, o iniţiativă criticată imediat de mai mulţi participanţi, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Solicit Rusiei şi Ucrainei să se angajeze să înceteze imediat toate ostilităţile”, a declarat el, subliniind că economiile şi aprovizionarea cu alimente din ţările asiatice sunt grav afectate de acest conflict.

Citește și : Pentru a ‘fenta’ FMI, preşedintele Tunisiei vrea să-i impoziteze pe cei bogaţi

Ministrul a propus o încetare a focului “pe poziţiile actuale”, zone demilitarizate care să fie garantate de observatori şi de forţe de menţinere a păcii ale ONU. El a sugerat, de asemenea, un eventual “referendum în zonele disputate”, organizat de Naţiunile Unite, în timpul discursului său în cadrul conferinţei Dialogul Shangri-La privind apărarea şi securitatea în Asia-Pacific.

Indonezia, care favorizează o diplomaţie nealiniată, a încercat deja să medieze pacea între cei doi beligeranţi. Preşedintele indonezian Joko Widodo a călătorit la Kiev şi la Moscova şi s-a întâlnit cu liderii ucrainean şi rus anul trecut, când ţara a prezidat Grupul G20. Cu toate acestea, propunerea ministrului apărării a fost criticată la conferinţă, unul dintre participanţi reproşându-i că pune semnul egal între agresor şi agresat.

Şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a susţinut că pacea în Ucraina trebuie să fie obţinută în condiţii acceptabile, fără a risca îngheţarea conflictului.

”Trebuie să aducem pacea în Ucraina”, dar aceasta trebuie să fie ”o pace dreaptă, nu o pace a capitulării”, a spus el, vorbind după ministrul indonezian.

Prabowo Subianto a revenit apoi la atac. “Întrebaţi-i pe indonezieni de câte ori au fost invadaţi”, a spus el, ridicând tonul: “Există încălcări ale suveranităţii nu doar în Europa”.

”Eu am prezentat un plan de rezolvare a conflictului (…) Nu spun cine are dreptate sau cine nu”.

Citește și : Ucraina a doborât 36 de rachete şi drone ruse noaptea trecută

Indonezia a votat în favoarea unei rezoluţii ONU care condamnă invazia Rusiei în Ucraina, dar nu a aplicat sancţiuni economice împotriva Moscovei.

În aprilie, China şi-a prezentat propriul plan de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

Tags: asiaONUPrabowo Subiantosingaporeucraina
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina