Industria muzicală îşi confirmă creşterea, stimulată de piaţa de streaming

Publicat:

Vânzările din domeniul muzicii au crescut cu 9,7% la nivel global în 2018, al patrulea an consecutiv de creştere alimentată de piaţa de streaming, în ciuda unor puternice discrepanţe regionale, potrivit cifrelor date marţi publicităţii de specialişti din industrie, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Ne amintim cu toţii de anii precedenţi, acum câţiva ani, era jale mare, aveam doar cifre dezastruoase de anunţat”, a declarat directoarea Federaţiei Internaţionale a Industriei Fonografice (IFPI), Frances Moore, cu ocazia prezentării raportului anual al organizaţiei, la Londra.


Citește și : Trump refuză ajutoare suplimentare pentru Puerto Rico: Acolo este un haos, nimic nu funcţionează

“După al patrulea an de creştere, cred că putem fi mai optimişti de acum înainte”, a adăugat aceasta.

În total, vânzările de muzică în anul care a trecut au atins 19,1 miliarde de dolari (17,05 miliarde de euro). În spatele acestei cifre se află două dinamici opuse: piaţa de streaming (abonamente şi publicitate), aflată în plină expansiune, a înregistrat o creştere de 34% şi a atins 8,9 miliarde de dolari (7,9 miliarde euro) cifră de afaceri, ceea ce a permis compensarea, în mare măsură, a scăderii descărcărilor contra-cost (-21,2%) şi, mai ales, a vânzărilor fizice (-10,1%).

Aceste evoluţii prelungesc reconfigurarea industriei muzicale, care nu-şi trage decât un sfert din venituri din vânzările fizice, aproape cu jumătate mai puţin decât din streaming (47%). Urmează apoi spectacolele şi concertele (14%), precum şi descărcările (12%).

În ciuda ponderii crescute a platformelor unde se poate asculta muzică legal, pirateria este departe de a fi un fenomen dispărut. “Acesta reprezintă 120 de milioane de utilizatori unici pe lună”, a precizat Frances Moore pentru ‘AFP. “Prin intermediul pirateriei se descarcă şi se intră în posesia muzicii pornind de la platformele de streaming. Sunt discografii întregi disponibile prin alte forme de descărcare cum ar fi torenţii,” a spus aceasta, cu regret.

La nivel regional, apar discrepanţe foarte importante: în America de Nord, unde tranziţia de la formatele fizice la cele digitale este într-un stadiu avansat, vânzările au crescut cu 14% în 2018, comparativ cu doar 0,1% în Europa. Piaţa cea mai dinamică rămâne, ca şi anul trecut, America Latină cu o creştere de 16,8%.

Citește și : Joe Biden se confruntă cu noi acuzații de comportament nepotrivit

În fruntea topurilor realizate de IFPI, se află artista cubanezo-mexicană-americană Camila Cabello, rapperul canadian Drake şi cântăreţul pop britanic Ed Sheeran, la capitolul vânzare de single-uri. În ceea ce priveşte albumele, coloana sonoră originală a filmului ”The Greatest Showman”, trupa de băieţi sud-coreeană BTS şi artista americană Lady Gaga ocupă primele poziţii. Albumul postum al lui Johnny Hallyday, ”Mon pays c’est l’amour”, s-a clasat pe poziţia a cincea, cu 1,7 milioane de exemplare.

Vinilul, format preferat de pasionaţi, îşi confirmă revenirea cu vânzări în creştere pentru al 13-lea an consecutiv (+6%). Acesta reprezintă, în prezent, 3,6% din cifra de afaceri totală a industriei muzicale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.