Infectat cu COVID, Boiko Borisov le cere bulgarilor să respecte măsurile antivirale

Publicat:

Premierul bulgar Boiko Borisov, care urmează un tratament la domiciliu după ce a fost testat pozitiv la COVID-19, le-a cerut conaţionalilor lui să respecte măsurile antivirale, în contextul în care Bulgaria a înregistrat marţi un nou nivel record al noilor cazuri înregistrate în 24 de ore, informează Reuters, potrivit agerpres.

În vârstă de 61 de ani, Borisov a menţionat într-o postare pe Facebook că nu sunt schimbări în evoluţia sănătăţii sale şi că are o stare generală de rău, care însă nu îl împiedică să îşi desfăşoare de acasă activitatea de prim-ministru.


Citeşte şi: Un copil de trei ani a murit chiar de ziua lui jucându-se cu o armă de foc

”Sunt tratat ca orice bulgar care trebuie să urmeze tratamentul acasă. Sunt încrezător că societatea noastră, condusă de medicii noştri, care sunt unii dintre cei mai buni din lume, va depăşi această provocare. Respectaţi măsurile şi aveţi grijă!”, a scris şeful executivului bulgar.

Duminică, Boiko Borisov a fost testat pozitiv la noul coronavirus.

Citeşte şi: Amy Coney Barrett, aleasa lui Trump, a fost confirmată la Curtea Supremă a SUA

Bulgaria a raportat marţi încă 2.243 de cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, cea mai mare valoare a acestui indicator de la izbucnirea pandemiei. Un număr de 40.143 de bulgari au fost testaţi pozitiv începând din martie, iar 1.146 au decedat din cauza acestei boli.

Autorităţile medicale de la Sofia au impus obligativitatea măştii atât în spaţiile publice închise, cât şi în cele deschise şi au cerut populaţiei să respecte măsurile de distanţare fizică şi de igienă. Unele oraşe bulgare au decis să închidă barurile şi cluburile de noapte. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Festivalul ‘DOR de Chișinău’: Moldovenii din diasporă s-au bucurat de un spectacol de excepție

Festivalul 'DOR de Chișinău': Moldovenii din diasporă s-au bucurat de un spectacol de excepție Primăria Chișinău a organizat în premieră Festivalul „DOR de Chișinău”, un...

‘Diaspora Plantează Acasă’: Moldovenii din străinătate, invitați să planteze 11 hectare de pădure în satul Răzeni

'Diaspora Plantează Acasă': Moldovenii din străinătate, invitați să planteze 11 hectare de pădure în satul Răzeni Ministerul Mediului al Republicii Moldova, în colaborare cu Biroul...

Zilele Diasporei, desfășurate în localități din toate colțurile țării

Zilele Diasporei, desfășurate în localități din toate colțurile țării Zilele Diasporei, organizate tradițional în Republica Moldova în luna august, sunt marcate în zeci de localități din...

Zilele Diasporei: Lista evenimentelor și activităților organizate în perioada 14 – 23 august

Zilele Diasporei: Lista evenimentelor și activităților organizate în perioada 14 – 23 august Cetățenii reveniți acasă din diasporă sunt invitați să participe, în perioada 14...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.