INFERNUL din Grecia continuă. Cel puţin 60 de oameni au murit – VIDEO

Publicat:

Peste 60 de persoane au decedat, iar alte cel puțin 172 au fost rănite, în urma incendiilor de vegetație izbucnite în apropierea capitalei Greciei, Atena, au anunțat autoritățile elene, oficiali locali și voluntari ai Crucii Roșii, informează presa internațională, potrivit mediafax.

Evangelos Bournous, primarul orășelului Rafina, a declarat că preconizează că numărul victimelor va continua să crească pe măsură ce echipele de salvare caută supraviețuitori, estimând că numărul morților va ajunge la 80, informează cotidianul Daily Mirror.


Vezi şi: Incendiile de vegetaţie fac victime în Grecia. Cel puţin 50 de oameni au murit

Autoritățile au decretat stare de urgență în districtele de est și vest ale regiunii Attica.

Premierul grec Alexis Tsipras a declarat trei zile de doliu național în memoria persoanelor decedate în urma incendiilor. “Grecia trece printr-unul din cele mai grele momente”, a mai afirmat Tsipras, care a mulțumit liderilor străini care au transmis condolenațe și au oferit ajutor țării.

Italia, Turcia și Rusia s-au oferit și ele să ajute Grecia, inclusiv prin trimiterea de avioane pentru stingerea incendiilor.

Panos Skourleti, ministrul grec de Interne, a descris situația drept o “tragedie națională” și “un dezastru biblic cu pierderi umane”.

Vântul puternic și seceta a favorizat răspândirea focului spre zonele rezidențiale, sute de persoane fiind nevoite să se refugieze în mare pentru a scăpa de flăcări.

Corpurile neînsuflețite a alte 26 de persoane, inclusiv mai mulți copii, au fost descoperite marți dimineață în apropierea unei plaje din zona localității Rafina, au declarat voluntari de la Crucea Roșie și un oficial local, potrivit site-ului postului Al Jazeera.

Bilanțul anterior al incendiilor de vegetație, anunțat la primele ore ale dimineții de marți, era de cel puțin 24 de morți.

Peste 600 de pompieri sunt implicați în acțiunile de stingere a incendiilor de vegetație care au cuprins zone întinse la vest și est de Atena.

Un nor de fum cu nuanțe negre și portocalii a acoperit cerul Atenei, astfel că mai multe zboruri au fost redirecționate din cauza vizibilității reduse, relatează Sky News.

“Vom face tot ce este uman posibil să ținem sub control” situația, a declarat premierul grec Alexis Tsipras, care a sugerat că există anumite suspiciuni în ceea ce privește cauzele acestor incendii.

“Sunt îngrijorat de izbucnirea simultană de incendii, atât la est, cât și la vest de Attica”, a afirmat Tsipras.

Citeşte şi: Hackerii ruşi au spart reţelele americane de electricitate (WSJ)

Incendiile de vegetație sunt frecvente în Grecia în timpul verii, însă o iarnă secetoasă a sporit riscul producerii unor astfel de incidente.

Un prim incendiu de vegetație a izbucnit într-o pădure de pini din zona localității Kineta, la 50 de kilometri vest de Atena, între capitala Greciei și Corint.

Peste 200 de pompieri încearcă să stingă flăcările care au forțat autoritățile elene să închidă autostrada Atena-Corint, una din cele două șosele majore către Peninsula Peloponez. Și traficul feroviar în zonă a fost suspendat.

Al doilea incendiu major de vegetație a izbucnit marți după-amiază în zona Penteli, la nord-est de Atena, afectând localitățile Rafina și Mati, două destinații turistice populare.

Incendiul de vegetație din zona localității Mati, aflată la 29 de kilometri est de Atena, este considerat drept cel mai periculos astfel de incident din Grecia după un incendiu devastator care a afectat sudul Peninsulei Peloponez în august 2007, în urma căruia zeci de persoane au decedat.

Majoritatea victimelor au decedat sau au fost rănite în zona localității Mati, a declarat marți Dimitris Tzanakopoulos, purtătorul de cuvânt la Guvernului grec, potrivit site-ului cotidianului Ekathimerini.

În urma incendiului au fost rănite 104 persoane, inclusiv 16 copii. Unsprezece persoane sunt grav rănite, a precizat Tzanakopoulos.

Grecia a cerut ajutor de la Uniunea Europeană pentru stingerea incendiilor. Cipru și Spania au oferit deja asistență.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Bugetul Rusiei pentru 2025 include alocări militare record și cheltuieli ‘top secret’

Bugetul Rusiei pentru 2025 include alocări militare record și cheltuieli 'top secret' Aproape o treime din cheltuielile propuse de guvernul rus nu sunt publice -...

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși Înregistrarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din România s-a încheiat....

Aproape toate școlile din Gaza au fost avariate (ONU)

Aproape toate școlile din Gaza au fost avariate (ONU) Aproape toate școlile din Gaza au fost lovite sau avariate, anunță reprezentanții ONU. 87% din clădirile școlilor...

Metode inovative de studiu în limba română la liceul „Mihai Eminescu” din Comrat

Metode inovative de studiu în limba română la liceul „Mihai Eminescu” din Comrat În Liceul Teoretic "Mihai Eminescu", cu predarea în limba română, din municipiul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.