Inflaţia în zona euro a înregistrat o scădere peste aşteptări în luna iunie

Publicat:

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut în luna iunie, pentru a treia lună la rând, pe măsură ce preţul carburanţilor s-a prăbuşit iar avansul preţurilor la alimente a încetinit, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit unei estimări preliminare publicate vineri de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut până la 5,5% în luna iunie 2023, de la un nivel de 6,1% înregistrat în luna mai. Cifra anunţată de Eurostat este sub estimările analiştilor, care mizau pe o diminuare a inflaţiei până la 5,6%. În plus, Germania este singura ţară din zona euro care a înregistrat un avans al inflaţiei de la o lună la alta.


Citeşte şi: Putin, Prigojin și pericolul unui dezastru – Black News

Datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a scăzut şi ea până la 6,8% în iunie, de la 6,9% în mai. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Scăderea inflaţiei în zona euro se explică mai ales prin faptul că preţurile la energie au înregistrat o cădere de minus 5,6% în luna iunie, după o scădere de 1,8% în luna mai. Pe de altă parte însă, preţurilor la alimente au înregistrat un avans de 11,7% în luna iunie, comparativ cu un avans de 12,5% în luna mai, urmate de preţurile la produse industriale care au înregistrat un avans de 5,5% în luna iunie, comparativ cu un avans de 5,8% în luna mai.

Citeşte şi: ”Ancora” estică a NATO vrea mai multe trupe americane pentru a descuraja Rusia

Cu toate acestea, analiştii sunt de părere că este puţin probabil ca aceste date, care arată doar o mică diminuare a inflaţiei de bază, să convingă oficialii Băncii Centrale Europene să renunţe la noi majorări de dobândă. Instituţia de la Frankfurt s-a angajat practic pentru o nouă majorare de dobândă, cea de-a noua, la următoarea şedinţă de politică monetară din luna iulie şi are în vedere încă una în luna septembrie. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.